Şapte protestatari de la mitingul din 10 august, trimişi în judecată

Protest 10 august
Protest 10 august

Şapte protestatari de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei au fost trimişi în judecată, acuzaţiile făcând referire la ultraj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează joi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 

În cauza având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme), uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, la data de 29 noiembrie 2018, trimiterea în judecată a şapte inculpaţi, pentru săvârşirea, după caz, a infracţiunilor menţionate, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că la data de 10 august, în timp ce se aflau în public, în Piaţa Victoriei, în timpul unei manifestaţii de protest, cinci dintre inculpaţi, alături de alte persoane, au agresat doi subofiţeri de jandarmi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-le lovituri cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului. 

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1

Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanelor vătămate, inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest, precizează procurorii. Potrivit sursei citate, un alt inculpat a sustras uneia dintre persoanele vătămate arma din dotare cu încărcătorul aferent. A doua zi, acesta a mers împreună cu un alt inculpat pe un teren situat în apropierea localităţii Petrăchioaia, judeţul Ilfov, unde au executat două focuri de armă, se menţionează în comunicatul Parchetului. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel