Cartea „Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan” va fi lansată la Muzeul Național al Literaturii pe 18 noiembrie 2018.
Muzeul Național al Literaturii române propune o întâlnire cu Mircea Mihăieș și Ilie Stepan pe 18 noiembrie 2018, la ora 18.00, la Muzeul Național al Literaturii Române (Strada Nicolae Crețulescu 8) pentru a lansa și dezbate împreună cartea unui dialog inedit, o retrospectivă ce așază cititorul într-un orizont de așteptare complex în care se developează imagini ale copilăriei, ale rezistenței prin muzică, în care se inserează subtil importanța valorilor, a demnității și prezenței artistului pe scenă și în afara ei.
„Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan (Editura Polirom, 2018)” va fi lansată pe 14 și pe 21 noiembrie, la Timișoara, la Librăria La Două Bufnițe și, respectiv, la Aula Magna a Universității de Vest, iar pe 17 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus.
Despre autori
Mircea Mihăieş (n. 1 ianuarie 1954) este profesor de literatură engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara. Între 2005 şi 2012 a fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Redactor-şef al revistei Orizont. Volume publicate: De veghe în oglindă (1989); Cartea eşecurilor. Eseu despre rescriere (1990); Femeia în roşu (1990, în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu); Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (1995); Victorian Fiction (1998); Masca de fiere (2000); Atlanticul imaginar (2002); Scutul lui Perseu (2003); Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen (2005); Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2014); Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (2009); Ultimul Judt (2011); Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha (2012); Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (2014); Ulysses, 732. Romanul romanului (2016). A publicat şase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la o biografie ficţională a personajului Molly Bloom.
Ilie Stepan (n. 24 noiembrie 1953), compozitor, ghitarist, instrumentist (vioară, pian, blockflöte, percuţie, midi-programming), inginer de sunet, orchestrator, autor şi producător de proiecte muzicale. Membru fondator şi lider al grupurilor PRO Musica, Stepan Project, Stepan Project Blues Foundation. Iniţiator, împreună cu Horea Crişovan, al proiectului de ghitară acustică „Anotimpurile ghitării”. A compus muzică pentru peste 100 de spectacole de teatru şi peste 50 de filme documentare şi de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News