Săpunaru, aproape de CFR Cluj

După despărțirea de Marius Șumudică, Astra Giurgiu, fosta campioană se destramă. Unul dintre cei mai râvniți jucători este internaționalul Cristi Săpunaru.

Chiar dacă și FCSB părea interesată de transferul lui Săpunaru, trecutul său rapidist face aproape imposibilă această mișcare. Săpunaru și-a manifestat de multe ori afinitatea pentru Rapid, club dispărut după faliment, și a cărui emblemă fundașul o poartă tatuată pe braț.

După finala Cupei României, Săpunaru a declarat că ”de acum voi lua şi eu deciziile cu mintea, nu cu inima". Iar pe fir a intrat CFR Cluj, fostă campioană, echipă care beneficiază de un nou patronat și care își propune obiective mari pentru sezonul viitor, mai ales că tocmai a ieșit și din insolvență

Totuşi, una dintre condiţiile esenţiale ca Edi Iordănescu să accepte oferta de a antrena Astra este aceea ca la echipă să rămână Cristi Săpunaru, aceasta fiind principala piedică în calea transferului, informează Digi Sport. Însă în cazul în care fundașul va dori să părăsească gruparea din Giurgiu este greu de crezut că Astra poate împiedica transferul lui Săpunaru la CFR Cluj.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel