Sar în fața mașinilor și apoi cer despăgubiri. Așa vor să facă bani unii români. Metoda „șantajul în trafic” revine!

foto: Freepik
foto: Freepik

Pietonii se aruncă intenționat în fața mașinilor ca să fie despăgubiți. Este metoda prin care unii încearcă să scoată de la șoferi sume de bani deloc neglijabile.

Românului i-a plăcut întotdeauna să facă banul simplu și repede. Cel puțin asta demonstrează multitudinea de metode, care de care mai ingenioase, prin care se pot obține bani ușor, inclusiv din șantaj. Mai nou, la mare "căutare" e cunoscuta metodă "șantaj în trafic" - care presupune ca pietonul să se arunce, la propriu, în fața mașinilor pentru a încasa mai apoi despăgubiri consistente.

Să fi fost sursa de inspirație chiar filmul lui Sergiu Nicolaescu "Accident" din 1976? Sau e pură coincidență? La fel și în pelicula menționată trei tineri provoacă mai multe accidente în lanț și sunt astfel într-o fugă permanentă de Miliție. Diferența e că în cazul celor care șantajează șoferii în zilele noastre banul este scopul. Cei care fac asta urmăresc să dobândească venituri rapide și fără prea mare efort. Oricum ar fi, ideea în mare pare preluată, cu unele "adaptări", evident, la nevoile personale ale făptașilor.

Se pare că doar în ultima săptămână au fost raportate două incidente în care pietoni s-au aruncat intenţionat în faţa maşinilor, cerând apoi bani şoferilor pentru a evita un raport la poliţie. Acest tip de înşelăciune, popular acum 10 ani, ar fi revenit în atenţia infractorilor. Totuși, datorită progreselor tehnologice, șoferii au acum mijloace mai eficiente de a se proteja.

VEZI ȘI: Atenție mare la metoda "șmen". Cum a fost păcălit un bărbat din Cluj de un individ. A fost reținut de polițiști

Cum se întâmplă

Iată un posibil scenariu: un individ stă pe marginea drumului și așteaptă să descopere victima ideală – un șofer mai puțin atent. În acel moment, se aruncă în fața mașinii iar când șoferul coboară se preface grav rănit. Ulterior, îi cere bani în schimbul promisiunii că nu va raporta incidentul la poliție.

Cert este că fără o cameră de supraveghere sau un dispozitiv de bord care să înregistreze momentul în care cineva provoacă intenționat un incident, unui șofer îi este extrem de dificil să demonstreze în fața autorităților că a fost victima unei înșelătorii. Această metodă a reapărut recent în mai multe regiuni din țară, așa că de teamă că nu vor avea dovezi pentru a susține că au fost înșelați, mulți șoferi ajung să cedeze șantajului.

VEZI ȘI: Metoda "accidentul" încă face victime. Doi bătrâni păcăliți au rămas fără 20.000 de lei, 1.000 de euro și 30 de grame de aur

Trebuie știut că acest tip de înșelătorie nu e o noutate. Metoda era frecvent folosită și în urmă cu 10-15 ani. Între timp, însă, tehnologia a avansat, iar camerele de bord și cele de supraveghere stradală sunt acum prezente în aproape toate zonele din țară, așa că nu ar trebui să vă lăsați intimidați de infractori. În plus, în cazul în care vă confruntați cu o astfel de situație, puteți folosi camera telefonului mobil după incident pentru a înregistra momentul în care vi se cer bani de către infractori.

VEZI ȘI: Una dintre cele mai populare înșelătorii din România face noi victime. Poliția, avertisment pentru români. "Sunt actori foarte buni"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel