Săracii din Baia Mare așteaptă alimentele de la UE care zac în magazia CASPEV Baia Mare

alimente-ue
alimente-ue

Deşi se plâng de traiul greu, săracii din Baii Mari nu se înghesuie să-şi ridice alimentele primite de la UE. Aproape cinci tone de alimente, adică aproape jumătate din cantitatea primită de la UE, se perimează în magazia Centrului CASPEV Baia Mare, informează eMaramures.ro.

Autor: Adi Stroescu

alimente-ueDoar jumătate dintre persoanele cu venituri modeste care au dreptul la aceste ajutoare s-au prezentat să-şi ridice alimentele din partea UE, spun autorităţiile locale, asta în condiţiile în care pachetele cu mâncare sunt extrem de generoase. Cantitatea este dublă faţă de cea oferită anul trecut, în contextul crizei economice. Dacă alimentele nu vor fi distribuite până la 1 martie 2012, ele vor fi trebui restituite.

“Noua kilograme de orez, 14 kilograme de făină de grâu, 10 kg de făină de mălai, patru pungi de paste făinoase, 11 pachete de biscuiţi, trei pungi de lapte praf. Aceasta este raţia pentru fiecare dintre cele 2.880 de persoane pe care le avem în evidenţe pentru produsele UE”, a declarat Mihai Cristian, secretarul comitetului Asociaţiei Persoanelor Vârstnice, însărcinat cu împărţirea produselor.

Responsabilii Centrului CASPEV s-au arătat intrigaţi că, în contextul crizei actuale, alimentele zac în magazie, mai ales că volumul de pachete oferit este dublu faţă de anul precedent.

“Până în prezent, din cele 2.880 de persoane, s-au prezentat pentru a-şi ridica aceste drepturi 1.450. Diferenţa încă nu s-a ridicat. Probabil unii nu au ştiut, unii sunt plecaţi din localitate, altora chiar le este ruşine să îşi ridice aceste drepturi. E păcat, pentru că, dacă nu le ridică, se restituie produsele. Având în vedere faptul că expiră în luna martie, ar fi bine să le ridice mai din timp, pentru că în acest an cantitatea este mai generoasă şi nu vor apuca să o consume într-o singura lună”, a aratat Ştefan Lupşa, directorul Centrului CASPEV.

Dacă anul trecut au fost repartizate 15 kilograme de astfel de produse pentru o persoană, în acest an cantitatea este de 33 de kilograme. Reprezentanţii CSAPEV atrag atenţia că acesta ar putea fi ultimul an în care persoanele cu venituri sub 400 de lei vor mai beneficia de ajutoare alimentare, pentru că Uniunea Europeană are în plan să îşi retraga sprijinul din cauza cantităţilor însemnate de produse returnate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel