Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 2023. Programul liturgic

Foto: Basilica
Foto: Basilica

Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului – Panaghia Soumela și a raclei cu un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei) şi se va desfășura în perioada 21-29 octombrie 2023, după următorul program:

În zilele de 21-23 octombrie, credincioșii se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale în ziua de sâmbătă, 21 octombrie 2023, la ora 7.00.

Marți, 24 octombrie 2023, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie, după cum urmează:

- prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);

- a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” -Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii); ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Grecia purtând Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Panagia Soumela şi racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

La ora 13.00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.

Sfânta Icoană şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.

Programul liturgic în perioada 21-29 octombrie 2023 se va desfășura după cum urmează:

Sâmbătă, 21 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Duminică, 22 octombrie 2023: 09:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

Luni, 23 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Marți, 24 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 12:00 – 13:00 – Procesiunea Calea Sfinț 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Miercuri, 25 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

Joi, 26 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir: 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară. 08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură lângă Altarul Mare de Vară. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

Vineri, 27 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor: 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară. 08:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Sâmbătă, 28 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

Duminică, 29 octombrie 2023: 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară. 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel