Sârbul Janko Tipsarevic se retrage după turneul final al Cupei Davis

Tenismanul sârb Janko Tipsarevic, în vârstă de 35 ani, a anunţat că va pune capăt carierei sale sportive după turneul final al Cupei Davis, care se va desfăşura la arena Caja Magica de la Madrid, între 18 şi 24 noiembrie, informează agenţia EFE.

"Au fost 16 ani fantastici. Însă, după multe căutări sufleteşti şi reflecţii asupra a ceea ce este mai important pentru mine în această etapă a vieţii şi a ceea ce mă face fericit, am decis să mă retrag din tenisul profesionist", a precizat Tipsarevic într-o postare pe reţelele de socializare.

Jucătorul sârb a cucerit patru titluri în circuitul profesionist, pe parcursul carierei sale, atingând cea mai bună poziţie (8) în clasamentul ATP în anul 2012. El s-a confruntat însă cu numeroase accidentări, fiind nevoit să se supună în total la şapte intervenţii chirurgicale.

Janko Tipsarevic a subliniat, totodată, că va lua parte în această toamnă la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, precum şi la celelalte turnee de sfârşit de sezon, dar se va retrage definitiv doar după turneul final al Cupei Davis de la Madrid, la care Serbia va evolua în Grupa A, alături de Franţa şi Japonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel