Grecia trebuie să se hotărască dacă vrea să rămână în zona euro şi nu va primi nici o tranşă a ajutorului prevăzut de planul de salvare financiară până când nu îşi va clarifica poziţia, a declarat, miercuri seară, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.
El a adăugat că premierul elen, Giorgios Papandreou, a afirmat că referendumul privind planul decis de ţările din zona euro ar putea avea loc la 4 sau 5 decembrie.
La încheierea unei reuniuni de criză la care au participat (lideri ai Uniunii Europene şi FMI, precum şi premierul elen, Sarkozy a afirmat că aplicarea planului decis săptămâna trecută la Bruxelles "va fi accelerată".
"Am spus clar autorităţilor elene, atât majorităţii, cât şi opoziţiei (...) că europenii şi FMI nu pot avea în vedere vărsarea celei de-a şasea tranşe a programului de ajutor până când Grecia nu va adopta integral pachetul de măsuri din 27 octombrie şi până când incertitudinile privind rezultatul referendumului nu vor dispărea", a adăugat Nicolas Sarkozy, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel.
"Grecia vrea sau nu să rămână în zona euro?", s-a intrebat el. "Sperăm ca da (...), dar asupra acestui subiect se va pronunţa poporul grec, dacă va fi organizat un referendum", a mai spus Sarkozy.
"Lansăm un apel solemn în favoarea realizării rapide a unui consens politic în Grecia", a afirmat preşedintele francez.
Directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat miercuri că va formula avizul privind continuarea derulării împrumutului pentru Grecia după încheierea referendumului privind planul anticriză al zonei euro.
"După ce referendumul se va încheia şi toate incertitudinile vor fi eliminate, voi face o recomandare consiliului de administraţie al FMI privind a şasea tranşă a împrumutului nostru pentru susţinerea programului economic al Greciei", a afirmat Lagarde.
Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat miercuri seară, la încheierea unei reuniuni de criză privind Grecia, că Franţa şi Germania nu vor renunţa la euro, chiar dacă poporul elen va vota pentru ieşirea din zona euro.
"Dacă poporul grec spune că nu vrea (ca ţara să rămână în zona euro), noi vom respecta decizia, dar nu vom renunţa la euro", a spus Angela Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.
"Suntem pregătiţi" pentru o astfel de situaţie, a afirmat ea, răspunzând unei întrebări privind posibila ieşire a Greciei din zona euro, dând însă asigurări că Germania şi Franţa vor să ajute în continuare Grecia.
Citește și:
Tranşa de 8 miliarde de euro de la UE şi FMI, acordată Greciei după referendum
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu