Fostul preşedintele al Franţei, Nicolas Sarkozy, va fi audiat joi, la Bordeaux de procurorul responsabil de dosarul Bettencourt. Procurorul anchetează eventualele finanţări ilegale ale campaniei sale electorale din 2007, potrivit cotidianului Le Figaro.
Judecătorul Jean-Michel Gentil “caută să afle dacă Nicolas Sarkozy a beneficiat de un aport ilicit de lichidităţi din partea moştenitoarei L'Oreal”. Potrivit Le Figaro, fostul şef al statului “se consideră inatacabil în dosarul Bettencourt, dar el ştie că o inculpare este posibilă”. “Judecătorul Gentil este hotărât să facă tot posibilul pentru a-l acuza”, potrivit unor surse din anturajul fostului preşedinte.
Judecătorul vrea să verifice dacă unele dintre cele şapte repatrieri de bani din Elveţia ale familiei de miliardari, gestionate de omul lor de încredere, Patrice de Maistre, între 2007 şi 2009 au fost făcute în beneficiul campaniei prezidenţiale din 2007. Este vorba de o sumă totală de 4 milioane de euro.
Agendele confiscate fostului şef al statului şi altor protagonişti în acest dosar dezvăluie coincidenţe interesante pentru judecător. Printre acestea se numără și întâlniri cu Philippe Courroye, procurorul care s-a ocupat de dosarul Bettencourt până în noiembrie 2010.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu