Cei șase au primit interdicție de a intra în mai multe state europene.
Șase cetățeni din Republica Moldova au fost expulzați din România după ce au fost depistați stând ilegal pe teritoriul țării, în cadrul unui acțiuni de control a polițiștilor de imigrări din Vrancea, scrie Agerpres. Cei șase moldoveni au vâprinse între 10 și 47 de ani.
”La data de 24 octombrie, polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Vrancea au desfășurat o acțiune pe raza județului, în vederea stabilirii situației juridice a străinilor pe teritoriul României.
În urma activităților desfășurate au fost depistați șase cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 10 și 47 de ani, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României, motiv pentru care pe numele acestora au fost emise șase decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat al Serviciului pentru Imigrări Vrancea.
Potrivit sursei citate, cinci dintre aceștia au fost sancționați contravențional, unul cu avertisment și patru cu amenzi în valoare totală de 2.600 lei.
De asemenea, cei șase cetățeni moldoveni au primit interdicție de a mai intra pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de șase luni, conform prevederilor în vigoare privind regimul străinilor în România.
Polițiștii de imigrări atrag atenția că astfel de acțiuni privind combaterea șederii ilegale vor continua și au solicitat cetățenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News