Schimbările climatice duc la o creştere a nivelului mării, iar şase oraşe de pe continente diferite ar putea să dispară complet în următorii 8 ani.
În timp ce liderii mondiali discută posibile soluţii la criza climatică, inevitabilul a început deja, scrie publicaţia The Times of India. Iar câteva oraşe ar putea fi scufundate până în anul 2030, avertizează specialiştii de la Climate Central. Aceştia au subliniat faptul că totul depinde de actuala traiectorie a nivelului de poluare. Şi, chiar dacă lucrurile s-ar schimba în deceniul următor, se vede lipsa de acţiuni concrete din ultimii zece ani, iar asta ar putea duce la dispariţia a şase oraşe importante.
1. Amsterdam, Olanda
Destinaţie turistică faimoasă, Amsterdam este cunoscut pentru podurile spectaculoase, pentru viaţa de noapte, dar şi pentru faptul că se află deja sub nivelul mării. Cu toate că olandezii au stăpânit la perfecţie apărarea împotriva inundaţiilor, experţii spun că oraşul va fi expus direct în faţa creşterii nivelului mărilor în următorii 10 ani.
2. Basra, Irak
Considerat principalul oraş port din Irak, Basra se află pe malul râului Shatt al-Arab, care se varsă în golful Persic. Cu mlaştini adânci în imprejurimi, Basra este şi el pe lista oraşelor care ar putea fi complet acoperite de apă până la finalul deceniului.
3. New Orleans, SUA
Deşi are un sistem faimos de baraje care îl protejează de inundaţii, oraşul trebuie apărat şi mai bine, pentru că o creştere a nivelului mării în următorul deceniu ar putea depăşi capacitatea de apărare.
4. Veneţia, Italia
Cunoscut pentru canalele pe care se plimbă turiştii, Veneţia este în pericol. Se scufundă deja cu doi milimetri pe an, dar se confruntă şi cu efectele directe ale creşterii nivelului mărilor. În ciuda măsurilor luate deja, una dintre ele fiind sistemul MOSE (VEZI AICI), autorităţile trebuie să gândească un plan pentru a preveni scufundarea oraşului.
5. Ho Chi Minh, Vietnam
Deşi unele părţi ale oraşului ar putea rămâne uscate, cartierele din zona de est, localizate pe malul râului Mekong ar putea dispărea complet sub ape până în 2030. Chiar dacă oraşul nu se scufundă complet, el va deveni nelocuibil, fiind mereu expus inundaţiilor.
6. Calcutta, India
Capitala regiunii Bengalul de vest, Calcutta va trebui să înfrunte această provocare dacă vrea să îşi păstreze bogăţiile culturale şi istorice.
Experţii spun că, până în 2030, părţi mari din Calcutta ar putea fi sub ape, iar acest lucru ar putea duce la scufundarea oraşului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu