Şase tineri fermieri au prezentat la Prefectura Bihor produsele obţinute cu fonduri europene

Şase tineri fermieri din judeţul Bihor şi-au prezentat produsele, miercuri, în şedinţa Colegiului prefectural, fiind felicitaţi de prefectul Ioan Mihaiu pentru munca lor şi pentru investiţiile realizate în agricultură prin accesarea fondurilor europene.

Cei şase întreprinzători au expus fructe, legume şi produse alimentare, care au putut fi gustate de cei prezenţi: căpşuni , roşii, castraveţi, ardei, mărar şi pătrunjel, ceapă verde, salam din carne de bivoliţă în amestec cu carne de porc Mangaliţa sau plăcinte cu cartofi. Au fost prezentate, de asemenea, legături de lavandă, săpunuri şi punguţe aromate.

Directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor, Cristian Buzlea, a realizat o prezentare atractivă a tinerilor fermieri, cu filmări realizate în fermele lor şi cu comentariul live al fiecărui beneficiar. Cei 50 de directori de instituţii deconcentrate prezenţi au avut ocazia să vadă atmosfera de la faţa locului şi modul în care tinerii lucrează astăzi în agricultură. 

După şase ani de job într-o bancă, având studii economice, Adriana Tirb este cultivator de lavandă în satul Miheleu, dintr-o mare pasiune. Ea a fost fascinată de lanurile de lavandă din Provence, văzute doar în poze, iar acum lanurile ei sunt solicitate chiar şi pentru fotografii de nuntă. 

Simona Liuţa Pop cultivă căpşuni în satul bunicilor, Dernişoara, unde s-a mutat pentru a avea grijă de ei. Spiritul antreprenorial s-a manifestat în grădină, unde are acum două solarii moderne, cumpărate din Anglia. Ea cultivă doar soiuri autohtone şi în mod "curat", pentru că "nu vrea să ofere otrăvuri oamenilor". 

Ionuţ Moldovan s-a înscris şi a absolvit Facultatea de agronomie după ce a prins drag de cultivarea legumelor, în satul Roit.

Lucian Şereş face zootehnie. El a preluat zestrea familiei de patru vaci şi 12 hectare de pământ, iar acum creşte 12 vaci de rasă Angus şi 100 de oi Suffolk, având 50 de hectare.

Deşi şi-a lăsat, deocamdată, soţul în Germania, unde au cultivat în principal sparanghel, Daniela Surdan a revenit acasă, în satul Cheriu, pentru a cultiva căpşuni în solar. Cum provocarea cea mai mare este desfacerea, Daniela a conceput şi a realizat gherete sub formă de căpşună, mai multe fiind amplasate în parcările supermarketurilor din Oradea. 

Marius Cacuci creşte 60 de bivoliţe în satul Beznea. Pentru că nu a avut oameni care să lucreze la muls, a renunţat la colectarea laptelui şi s-a reorientat pe producerea de mezeluri din carne de bivol în amestec cu carne de porc Mangaliţa. 

Potrivit directorului OJFIR, din cei 10.100 de tineri fermieri instalaţi în ţară cu fonduri europene, prin Submăsura 6.1, peste 900 sunt bihoreni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel