Șase ucraineni au trecut ilegal în România, ajutați de trei români

Sursă foto: politiadefrontiera.ro
Sursă foto: politiadefrontiera.ro

Șase cetățeni ucraineni au trecut granița în țara noastră în mod ilegal, fiind ajutați de trei români. 

Șase ucraineni au încercat să intre în România fără să efectueze formalitățile de intrare în țară, ajutați de trei români. După ce au fost prinși, românilor li s-a întocmit dosar penal pentru trafic de migranți, iar ucrainenii au depus cerere de azil, transmite Mediafax. 

În data 14 martie, aproape de miezul nopții, un echipaj format din polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial Suceava și jandarmi din cadrul IJJ Suceava, au încercat să oprească un autoturism care venea din zona de frontieră şi se deplasa spre municipiul Rădăuți, județul Suceava.  

Șoferul mașinii nu a oprit la semnalele polițiștilor 

Deoarece şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, echipajul a pornit în urmărirea maşinii și au fost anunţate toate instituţiile de cooperare.  

„La intrarea în orașul Rădăuţi, șoferul a abandonat autoturismul şi a fugit spre locuinţele din apropiere, iar în interiorul mașinii au fost descoperiți șase bărbați de cetățenie ucraineană. Aceştia au fost conduși la sediul STPF Suceava unde s-a stabilit că nu efectuaseră formalităţile de intrare în România prin punctul de frontieră. Bărbaţii au cerut o formă de protecție statului român și au depus cerere de azil, fapt pentru care au fost preluaţi, conform procedurilor, de reprezentanţii Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți”, transmite, miercuri, Poliția de Frontieră.  

Cei șase ucraineni sunt toți bărbați.  

În urma extinderii cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat alți doi cetățeni români care au participat, împreună cu șoferul maşinii urmărite, la preluarea ucrainenilor.  

Polițiștii de frontieră fac cercetări față de cei trei cetățeni care au domiciliul în județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea soluționării legale.

Te-ar mai putea interesa și: Pățania unui fotograf din Alba cu un grup de 11 refugiați din Ucraina. Ce s-a întâmplat în timp ce dormea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel