Satu Mare: 150 de miei au murit într-un incendiu la un adăpost de animale din Homorodul de Jos

150 de miei au murit luni într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Homorodul de Jos, din cauza unei ţigări aprinse, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fermă agricolă, dar operaţiunea a fost îngreunată din cauza vântului şi a lipsei unei surse de apă în apropiere.

"La faţa locului s-au deplasat 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu cu 3 autospeciale de stingere. Din cauza vântului puternic, care a contribuit la propagarea cu repeziciune a flăcărilor, ameninţând un şopron cu fân din imediata vecinătate, dar şi a lipsei unui surse de apă în apropiere, pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, respectiv pentru înlăturarea efectelor produse timp de aproape 3 ore. Deşi apelul la 112 anunţa că nu există victime sau animale surprinse în construcţia incendiată, ajunse la locul evenimentului, forţele de intervenţie au descoperit faptul că nu toate animalele au fost evacuate. Este vorba despre un număr de 150 de miei care nu au mai putut fi salvaţi", precizează reprezentanţii ISU.

Aceştia au mai menţionat că flăcările au mistuit acoperişul adăpostului de animale pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, precum şi 10 baloţi de fân, iar cauza probabilă a incendiului o reprezintă fumatul în locuri nepermise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel