Urmează aspecte astrologice care ne vor bulversa. Săptămâna care vine nu este nici pe placul astrologilor.
”Ne apropiem de retrogradarea lui Mercur și va fi o retrogradare foarte interesantă. Săptămâna ce urmează mie nu-mi place, dar deloc! Este o săptămână sub semnul lui Neptun, iar când intervine Neptun nu avem control asupra a nimic. Suntem așa, în aer, în ceață, pe un norișor, nu ne dăm seama unde suntem, ce se întâmplă, nu vedem bine. Când intervine planeta aceasta, strică foarte mult. Cu Neptun, rămânem în capul nostru și trăim mai mult în filmele noastre decât în realitate. Evităm să confruntăm oameni și situații, de frică. Astfel, ținem în noi, rămânem înăuntrul nostru, ne facem filme și ne creăm tot felul de scenarii - ăsta e Neptun. Și când intervine Neptun, ne supărăm pe oameni, pe situații, neștiind adevărul și judecându-i pentru ce se întâmplă în capul nostru.” a spus astrologul DCNews, Daniela Simulescu.
În plus, ”astăzi, Saturn, pe deplin așa, începe să retrogradeze. I se zice Marele Malefic, e acea planetă care te blochează, te restricționează, te limitează sau îți arată realitatea crudă, dură, care chiar doare. Din decembrie, când a intrat în Vărsător, ce ați evitat, ce n-ați vrut să confruntați, ce vi s-a părut vouă că mai merge și așa... ei bine, Saturn se întoarce și vă arată că nu mai merge și așa. Credeți-mă, viața e foarte nasoală în momentul în care fugim de Saturn, nu ne asumăm și vrem să trăim în poveștile din capul nostru”. Astrologul DCNews a adăugat că ”lui Saturn îi plac limitele”, să fie totul cât mai corect și cât mai autentic. ”Deci, de astăzi, Saturn se simte foarte retrograd, reia proiecte, discuții, ne arată lucrurile care nu mai funcționează în relație” a continuat Daniela Simulescu, sintetizând ce înseamnă Saturn retrograd: ”întârzieri, blocaje și realitatea crudă, aia este, care doare foarte mult”.
Partea bună e că ”ce se construiește pe Saturn retrograd acolo rămâne”. În plus, Soarele e în careu cu Jupiter, dar avem și primul careu între Mercur și Neptun, cel care vine și zice: ”Trezește-te!”.
”Pe 26 mai, la ora 14:14, avem o eclipsă de Lună, dar și o Lună plină în Săgetător.” a mai spus astrologul. Vezi aici mai mult: EXCLUSIV Lună Plină în Săgetător şi prima ECLIPSĂ din 2021. Daniela Simulescu, anunţurile zilei pentru zodii
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News