După o viață petrecută pe scenă, îndrăgita interpretă de muzică populară Saveta Bogdan primește o pensie mică.
„Eu am o pensie de 1.200 de lei și noroc că mai iau încă jumătate din valoarea ei de la UCIMR și că mă mai cheamă lumea să mai cânt. În pandemie nu ne-a mai luat nimeni, nicăieri. Acum mai cânt seara la Tavernă în Centrul Vechi și uite așa mă pot descurca și eu, greu, dar mă descurc”, a declarat cântăreața de muzică populară Saveta Bogdan, pentru Fanatik.
„Fata mea, Cătălina, nu a mai fost în țară de 13 ani. Anul acesta, o aștept acasă, în România. A spus că vine și ea, îi este dor de casă și de țară. Când merg la ea, în America, și la ginerele meu, nu știu ce să îmi mai facă, mă răsfață cum știu ei mai bine”, a mai spus artista.
Saveta Bogdan a vorbit de anumite momente petrecute alături de Petrică Mîțu Stoian, dar și de Benone Sinulescu.
„Eu pe Mîțu mi-l amintesc de la emisiuni, am colaborat la multe emsiuni. Era un băiat foarte vesel. Spunea glume, bancuri, râdeam, glumeam. "Băi, Saveto, bă, toată ziua numai pe televizoare!" - “Mă, dacă mă cheamă oamenii, ce să fac?”, asta îmi spunea Mîțu mie. Am aflat că s-a dus, mi-a părut foarte rău după el. (...) A fost unul dintre cei mai mari soliști ai noștri. Era un star al României, toată lumea era înnebunită după Petrică Mîțu Stoian, erau disperați. Avea și cântece, era iubit de oameni. Am făcut noi o emisiune împreună, Rocada Vedetelor. Ne-au îmbrăcat în niște saci d-ăia grași și s-a îmbrăcat și el, de sumo, și am amintiri foarte frumoase", a spus Saveta Bogdan pentru ciao.ro.
„Cu Beni al nostru am într-adevăr amintiri mai multe pentru că este aproape de mine. Eu l-am cunoscut la vârsta de 14 ani. În ’63 a venit cu Ansamblul Barbu Lăutaru, cu orchestra, mai colabora cu ei. A venit cu Maria Lătărețu, Romica Puceanu, Ana Ispas, cu foarte mulți soliști în vârstă. Unii mai sunt, alții nu mai sunt. Îmi era drag de el, a întins mâna la mine, „Mă fătucă, cum te cheamă pe tine, Saveta! Și ești de aici, din Sângeorz-Băi?”, “Da, de aici!”. Și țin minte că pe unde mă întâlneam, și la o recepție de la Hanul lui Manuc, cu Ilena Sărăroiu, să-i ierte Dumnezeu pe toți, venea și spunea: “Uite, mă, fată asta este de la Sângeorz-Băi!”. Numai așa îmi spunea pe unde ne întâlneam”, a mai povestit artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News