România înregistrează 47 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM), cu 17 mai puţine faţă de finele lunii august, când au fost confirmate 64 la nivel naţional, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Astfel, din cele 17 focare stinse, 10 s-au aflat în judeţul Tulcea, 6 în judeţul Constanţa şi un focar în judeţul Ialomiţa. Instituţia menţionează că, începând cu data de 6 septembrie 2024, a intrat în vigoare ordinul comun al ANSVSA, MADR şi MAI, care prevede pentru o perioadă de 30 de zile, mai multe măsuri: toate rumegătoarele mici care intră pe teritoriul României sunt plasate în carantină şi, suplimentar, sunt testate serologic şi virusologic individual, pentru determinarea virusului pestei micilor rumegătoare; toate mişcările de rumegătoare mici de pe teritoriul României sunt suspendate.
De asemenea, prin excepţie la solicitarea scrisă a proprietarului animalelor, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană (DSVSA), respectiv a municipiului Bucureşti, competentă teritorial, poate permite mişcarea rumegătoarelor mici în următoarele situaţii: din exploataţii către abator; din exploataţii către centrele de colectare; din centrele de colectare către abator sau port; din exploataţia temporară către exploataţia de origine, cu condiţia carantinării la destinaţie, pentru cel puţin 30 de zile de la intrarea ultimului animal, precizează autoritatea.
Pentru toate transporturile, DSVSA competentă teritorial de la locul reţinerii stabileşte conduita de urmat pentru animalele reţinute, iar structura din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care a dispus reţinerea, stabileşte conduita de urmat pentru mijlocul de transport.
"Pentru toate transporturile de rumegătoare mici, DSVSA competentă teritorial dispune măsuri cu privire la animalele reţinute de reprezentantul acesteia şi asigură prezenţa medicului veterinar în maximum o oră la locul unde a fost oprit în trafic mijlocul de transport, iar structura din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea scrisă a DSVSA, verifică modul de respectare a obligaţiei de descărcare a animalelor în punctul stabilit de către DSVSA şi o informează cu privire la cele constatate", se arată în comunicatul ANSVSA.
Acordul scris în baza informaţiilor furnizate de solicitant şi a documentelor întocmite de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi de la locul de plecare, este emis de directorul executiv al DSVSA competentă teritorial şi conţine detaliile specifice referitoare cel puţin la numărul de capete care fac obiectul transportului, locul de plecare, itinerariul propus, mijlocul de transport utilizat, locul de destinaţie, data şi ora plecării, data şi ora estimată a sosirii, responsabilul de animale pe durata transportului şi durata valabilităţii acordului de deplasare.
Potrivit sursei citate, judeţele de la frontiera cu Ucraina şi Republica Moldova vor identifica şi implementa măsuri suplimentare, adaptate cu scopul prevenirii intrării pe teritoriul României de animale vii şi/sau produse, subproduse, materiale, mărfuri, care pot fi considerate vectori de boli infectocontagioase.
ANSVSA face apel la sprijinul fermierilor din sectorul ovine şi caprine să respecte toate măsurile dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării. "Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene", susţin reprezentanţii autorităţii veterinare.
Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News