Scădere în sondaje pentru partidul de extremă dreaptă AfD din Germania

Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Pentru prima dată în ultimele patru luni, partidul de extremă dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD) a pierdut din popularitate, arată un sondaj al Institutului de Cercetare INSA, transmite DPA. 

Partidul a ajuns la 21% în sondajul din acest sfârşit de săptămână comandat INSA de ediţia de duminică a ziarului Bild - cu un punct procentual mai puţin decât săptămâna trecută.

Potrivit dpa, acesta pare a fi primul declin pentru AfD în sondaje din 25 martie. În schimb, Uniunea Creştin Democrată conservatoare/Uniunea Socială Creştină Blocul (CDU/CSU), a câştigat un punct procentual şi este creditată acum cu 27%.

Nici în ceea ce priveşte cele trei partide din coaliţia de guvernământ nu s-au înregistrat prea multe schimbări, cu social-democraţii de centru-stânga (SPD) crescând cu un punct procentual, la 19%, în timp ce Verzii au rămas la 14%, iar liber-democraţii (FDP) şi-au păstrat procentul constant, la 7%.

Stânga radicală Die Linke (Stânga), care se află, la fel ca CDU/CSU şi AfD în opoziţie, este creditată cu 5%.

În numele Bild, institutul de sondare a opiniei publice INSA a chestionat 1.203 persoane în perioada 31 iulie - 4 august. Marja de eroare a fost de +/- 2,9 puncte procentuale, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel