România se confruntă cu o situație delicată în ceea ce privește acoperirea vaccinală pentru bolile transmisibile prevenibile prin vaccinare.
Epidemia de rujeolă izbucnită în țara noastră în 2016 este o consecință a scăderii succesive a ratei vaccinării antirujeolice, care a ajuns de la 94% (doza I) și 93% (doza II) în 2010, la 86%, respectiv 67% în 2015.
Au fost confirmate 19 decese din cauza rujeolei, de la începutul epidemiei, în timp ce în perioada 2010 -2015, au fost raportate 4 decese asociate acestei boli, deși, de exemplu, în 2011 și în 2012 au fost înregistrate mai multe îmbolnăviri: 4784, respectiv 7450, potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, față de 4090, în 2016-2017.Atunci, însă, acoperirea vaccinală cu vaccin RRO (doza I), pentru copiii cu vârstă de 2 ani era de 94.7% (2011)și 95.1% (2012).
De altfel, rata vaccinării împotriva majorității bolilor pentru care se efectuează vaccinări gratuite conform Programului Național de Vaccinare, la copiii care au împlinit 2 ani în iulie 2016, se situează chiar sub 80%7, în timp ce procentul recomandat de către Organizația Mondială a Sănătății este de 95%.
„Scăderea acoperirii vaccinale este o amenințare reală la adresa sănătății publice, iar România are nevoie de măsuri rapide în acest sens. Epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorități, părinți, pentru că vine ca urmare a unei scăderi continue a ratei de vaccinare antirujeolice. Majoritatea cazurile înregistrate au apărut la persoane nevaccinate sau vaccinate incomplet. Trebuie conștientizat că vaccinarea nu înseamnă doar un beneficiu pentru individ, ci și pentru comunitatea din care face parte, pentru că o rată scăzută a vaccinării crește riscul izbucnirii unei epidemii, la care cei mai expuși sunt cei care nu sunt în măsură să fie vaccinați, așa cum sunt nou-născuții, în acest caz. Orice decizie legată de vaccinare trebuie luată cu responsabilitate, pe baza unor informații științifice, avizate.”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, PreședinteSocietatea Română de Microbiologieși Membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa.
În cadrul celei de a V-a conferințe Naționale RoVaccin concluzia generală a fost necesitatea implementării unor măsuri eficiente, urgent, pentru contracararea fenomenului care a condus la scăderea îngrijorătoare a ratei de vaccinare și asigurarea unei acoperiri vaccinale de siguranță, prin care posibilele epidemii să fie prevenite.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu