Scăderea defrișărilor din Amazonia, cea mai bună din ultimii ani. Seceta și incendiile, o amenințare continuă pentru pădurea tropicală

FOTO: freepik @thanhkhmt1
FOTO: freepik @thanhkhmt1

Deși defrișarea din pădurea amazoniană a înregistrat o scădere importantă, aceasta nu este ferită de pericole.

Defrișările sunt o problemă la nivel mondial, indiferent de zonă, cu impact negativ asupra climei, dar și asupra societății. Guvernul brazilian a anunţat, joi, o scădere de 22,3% într-un an a defrişărilor în Amazonia, cel mai bun rezultat din ultimii patru ani, însă seceta şi incendiile ameninţă cea mai mare pădure tropicală din lume, notează AFP, scrie Agerpres.

Potrivit sistemului de monitorizare a defrişărilor PRODES, al Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), 9.001 kilometri pătraţi de pădure primitivă au fost distruşi între august 2022 şi iulie 2023, o scădere de 22,3% prin comparaţie cu perioada august 2021-iulie 2022 (11.594 kilometri pătrați).

O coaliţie de grupuri de protecţie a mediului a salutat aceste rezultate, care ”pun ţara pe drumul cel bun pentru a-şi îndeplini obiectivul climatic”.

Acesta este cel mai bun rezultat observat de INPE din 2019, punctul de plecare al unei creşteri a exploatării forestiere în pădurea amazoniană, care a atins un vârf de 13.038 km pătrați distruşi între august 2020 şi iulie 2021, cel mai mare din ultimii 15 ani.

Preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva s-a angajat să reducă la zero defrişările din Brazilia până în 2030, inversând politicile de mediu ale predecesorului său de extremă dreapta Jair Bolsonaro (2019-2022), sceptic cu privire la schimbările climatice.

În cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea rezultatelor, ministrul Mediului, Marina Silva, a declarat că Amazonia a fost ţinta unui ”număr mare de infracţiuni” în ultimii ani ”după o dezmembrare completă a structurii guvernanţei de mediu”.

Reducerea defrișărilor, evitarea emisiei a 133 de milioane de tone de dioxid de carbon

Potrivit guvernului brazilian, reducerea defrişărilor între august 2022 şi iulie 2023 a permis evitarea emisiei a 133 de milioane de tone de dioxid de carbon, adică 7,5% din totalul emis de ţară.

Mariana Napolitano, directoarea executivă a WWF-Brazilia, a salutat această ”reducere semnificativă”, dar a avertizat asupra ”nivelului foarte ridicat de degradare” în Amazonia, care acoperă 59% din teritoriul brazilian.

”Asistăm la un scenariu de incendii extreme într-o pădure tropicală care în mod normal nu arde spontan”, a declarat ea pentru AFP.

Potrivit WWF, Amazonia a înregistrat cea mai nefastă lună octombrie din ultimii 15 ani, cu 22.000 de incendii, o creştere de 59% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Nordul şi nord-estul Braziliei suferă de o secetă severă care a redus debitul râurilor la niveluri scăzute din punct de vedere istoric. Situaţia este aşteptată să se înrăutăţească în următoarele luni, din cauza ”probabilităţii ridicate” a unor precipitaţii sub medie şi a unor temperaturi ”peste valorile istorice”, a indicat Centrul Naţional de Supraveghere şi Alertă a Dezastrelor Naturale din Brazilia (CEMADEN) într-un raport recent.

Citește și: UE a aprobat legea pentru comerțul ”fără defrișări”. Care vor fi noile obligații ale companiilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel