Dan Zaharescu, director executiv ARPIM, a vorbit, în cadrul evenimentului "Reforma în sănătate. Ce s-a schimbat în pandemie", organizat de DC MEDIA Group, importanța investițiilor în sistemul de sănătate, pentru salvarea de vieți.
"Acum înțelegem cu toții de ce sănătatea trebuie să fie un domeniu strategic, în care să fie făcute investiții. Investițiile înseamnă în mod deosebit valorizarea inovației și facilitarea accesului la medicamente de ultimă generație, la standarde europene. Am văzut cât de importantă e inovația, acum când constatăm că nu avem un tratament eficient împotriva COVID-19, că nu avem un vaccin. Până la urmă, trebuie să învățăm să vedem că dincolo de costul unui medicament, există alte valori pe care acesta le salvează. Vorbim de vieți, vorbim de costuri asociate, vorbim de zile mai puține de spitalizare, care uneori sunt esențiale, de oameni activi pentru societate și pentru economie dacă sunt sănătoși", a declarat Dan Zaharescu, în cadrul evenimentului "Reforma în sănătate. Ce s-a schimbat în pandemie", organizat de DC MEDIA Group.
"Un alt lucru pe care aș dori să-l subliniez, important în acestă perioadă, este necesitatea continuității procesului de vaccinare pentru copii. Este îngrijorător nivelul care s-a înregistrat în lunile martie și aprilie. Au fost niște scăderi dramatice ale nivelului de vaccinare și aici va fi nevoie de niște măsuri rapide care să permită recuperarea timpul pierdut până acum ", a completat el.
Vezi aici interviul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu