Prezenta unor deputați ai Opoziției în balcoanele Camerei Deputaților, care vociferau, a declanșat protestul democrat-liberalului Gheorghe Tinel, care a cerut preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, să ia măsuri împotriva scandalagiilor, iar în replică, Marian Neacşu (PSD) a spus este vorba despre deputaţi în exercitarea mandatului.
Gheorghe Tinel i-a solicitat Robertei Anastase, care conducea şedinţa de plen, să ia măsurile necesare împotriva persoanelor aflate la balcoanele sălii, arătând că aceştia "se manifestă ca pe stadion". El a arătat că Regulamentul Camerei prevede că persoanele care asistă la şedinţă trebuie să se abţină de la a se manifesta, scrie RTV.
"Vă rog să luaţi măsurile necesare, pentru că nu suntem pe stadion, pe o arenă de sport. Să păstrăm un cadru decent de dezbatere, chiar dacă opoziţia nu vrea să participe", a spus Gheorghe Tinel.
În replică, deputatul PSD, Marian Neacşu, marian neacsu, psd
a spus că persoanele de la balcon sunt "deputaţi în exercitarea mandatului". "Vociferările din sală dovedesc că vă deranjează că sunt mai mulţi deputaţi în balcoane decât în sală", a adăugat Neacşu.
Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a spus că trebuie depăşit acest moment, care nu face bine nici puterii şi nici opoziţiei.
"Să nu exagerăm, sunt mult mai puţini la balcoane, dar mult mai gălăgioşi. Să ne concentrăm pe lucrări şi să depăşim acest moment, care nu face bine nici puterii, nici opoziţiei", a spus Anastase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News