Scandal cu focuri de armă în Ialomița. Un tânăr de 30 de ani a tras direct în mașina condusă de soția sa

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un tânăr de 30 de ani din Ialomița a tras mai multe focuri de armă în mașina condusă de soția sa.

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Ţăndărei după ce a agresat-o pe soţia lui, cu care avea un conflict în familie, a oprit-o în trafic şi a tras patru focuri de armă către autoturismul pe care aceasta îl conducea, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa, transmite Agerpres.

"La data de 27 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ţăndărei au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că are un conflict în familie, cu soţul său, care ar fi tras cu un pistol asupra sa. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, formată din poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, de investigaţii criminale şi ordine publică, care a stabilit faptul că în cursul nopţii de 26/27.12.2024, apelanta, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost oprită în trafic şi agresată de soţul său, de 30 de ani, iar ulterior acesta ar fi tras 4 focuri de armă către autoturismul condus de victimă", a transmis sursa citată.

Tânărul, cercetat pentru violență în familie



Tânărul a fost reţinut vineri, pentru 24 de ore, şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, iar sâmbătă magistraţii au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Arma utilizată de bărbat a fost ridicată de poliţişti, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti.

Infracţiunile vizate în dosar sunt nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi violenţă în familie, mai arată informarea transmisă de IPJ Ialomiţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel