Două familii rivale din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, în noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii fiind nevoiţi să tragă focuri de armă în aer pentru a-i linişti pe scandalagii care erau înarmaţi cu săbii şi bâte.
Motivul scandalului îl reprezintă un conflict mai vechi, dar şi alcoolul, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, Claudia Burada.
În bătaia care a avut loc pe străzile localităţii Mogoşoaia au fost folosite bâte şi săbii, cinci persoane fiind rănite, însă fără a fi necesară spitalizarea lor, iar două maşini ale membrilor celor două familii implicate în conflict au fost sparte, a mai spus Claudia Burada, citată de Mediafax.
Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi trupe de intervenţie au fost nevoite să intervină pentru a aplana conflictul, fiind trase şi câteva focuri de armă în aer, de către oamenii legii.
Participanţii la conflict vor fi cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi vătămare corporală. Un echipaj de poliţie va rămâne în zonă până miercuri seară, pentru a preveni apariţia unui nou conflict, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu