Scandal cu voturile la Sectorul 1. Av. Mihai Drăgan: Vom solicita să se constate că nu e valabilă validarea doamnei primar

Facebook - Clotilde Armand
Facebook - Clotilde Armand

Avocatul candidatului la Primăria Sectorului 1 din partea PSD, Daniel Tudorache, a specificat că va fi intentată o acțiune în instanță pentru revizuirea validării în funcția de primar a candidatei Clotilde Armand, după ce ancheta va fi finalizată şi dacă rezultatele îl vor favoriza pe Tudorache. 

Publicitate

Victor Ciutacu a afirmat la începutul intervenției avocatului Mihai Drăgan că „al vostru client a luat mai multe voturi de la doamna Clotilde Armand”, făcând referire la scandalul din urma alegerilor din Sectorul 1 al Capitalei. 

„Dacă se va dovedi că așa este, pentru că până acum, eu nu am nicio informație oficială, probabil că doamna Clotilde Armand se va retrage cu demnitate din funcție pentru că dumneaei militează pentru legalitate, pentru dreptate, pentru respectarea legii și a voturilor unor oameni. Eu chiar cred în sinceritatea și buna credință a dumneaei”, a spus avocatul care îl reprezintă pe candidatul PSD la Primăria Sectorului 1, Daniel Tudorache. 

Rezultat viciat, acțiune în instanță

„Deocamdată suntem în situația în care dacă se va dovedi că numărătoarea este așa cum a vehiculat presa, evident că vom acționa pe căile legale. Mai sunt trei dosare pe rolul instanțelor civile care au drept obiect contestația alegerilor.

Nici instanțele nu s-au grăbit foarte tare, având în vedere situația care este, iar pe de altă parte de la momentul la care avem oficial acest rezultat, vom avea motive să deschidem o cerere de revizuire la validarea doamnei primar, prin care să solicităm ca în revizuire să se constate faptul că suntem în situația unui rezultat viciat și că nu este valabilă această validare”, a completat avocatul la România TV. 

Vezi și: Sector 1, voturi renumărate. Avocatul Drăgan: Ce se va întâmpla dacă se confirmă că Tudorache a câștigat alegerile

Desemnare sau noi alegeri?

Avocatul candidatului PSD a fost întrebat dacă Daniel Tudorache va fi desemnat primar sau dacă se vor relua alegerile. 

„Invalidarea alegerilor nu o pot face decât instanțele de judecată, respectiv Tribunalul București și Curtea de Apel București. Așa cum v-am spus, noi avem deja formulată acea cerere care se află în acest moment la Tribunalul București în situația de a i se acorda termen”, a mai declarat Mihai Drăgan. 

Vezi și: Voturi Sectorul 1. Chirieac, trimitere la prezidenţiale: Atentat la democraţie! Situaţia trebuie repede tranşată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel