Europarlamentarul Rareș Bogdan a lansat un avertisment asupra miniștrilor care nu țin cont de cerințele Uniunii Europene, pe fondul revenirii Comisiei Europene asupra fondurilor pe care urmează să le primească România pentru fermieri.
Publicitate
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a avut o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena 3 CNN, unde a vorbit despre revenirea Comisiei Europene asupra fondurilor pe care România ar urma să le primească pentru fermierii afectați de importul de cereale ucrainene pe piață. În acest sens, acesta a salutat pozițiile lui Dan Motreanu și Carmen Avram, dar și intervenția președintelui Klaus Iohannis:
„Dan Motreanu are totală dreptate. El a fost cel care, în Comisia AGRI, împreună cu Daniel Buda și Carmen Avram, au solicitat o reanalizare a acestor fonduri. Eu am fost primul europarlamentar român care a solicitat, încă din ianuarie, sume pentru compensări, pentru că fermierii mi-au scris și situația este dramatică.
Poziția Comisiei față de România a fost una extrem de clară, pentru că se știe că fermierii români au suferit pierderi. În același timp, salut poziția extrem de fermă a președintelui Klaus Iohannis, care a reușit, practic, să ducă la o reanalizare“, a spus Rareș Bogdan.
CITEȘTE ȘI - Dan Motreanu (PNL): Rețeaua de informații contabile agricole se transformă în Rețeaua privind durabilitatea agricolă
„Timp de 20 de ani, clasa politică din România, din 1990 până în 2010 a dat vina pe vechea moștenire. Cum veneau alții la putere, dădeau vina pe ceilalți dinainte. După 2007-2010, cel mai facil mod de a-și arăta incompetența, incoerența și lipsa de pricepere sau de susținere a interesului național al României, a fost că Bruxelles-ul e de vină.
E o placă pe care am auzit-o și în ultimele două săptămâni de la doi miniștri din cabinetul Ciucă care spun că Bruxelles-ul e de vină.
Președintele Iohannis a fost extrem de clar. Klaus Iohannis a introdus o nuanță, dar nu a atacat. Sunt doi miniștri care în ultima vreme ne spun cum cineva a făcut un PNRR și Comisia Europeană vrea răul României“, a mai precizat europarlamentarul.
Europarlamentarul liberal a lansat un avertisment pentru noul Guvern, care va fi format după rotativă, și, de asemenea, a făcut o aluzie la Ministrul Petre Daea:
„Cei care reprezintă România, din Ministerul Agriculturii, în negocierile cu Comisia Europeană, trebuiau să raporteze datele corect. Domnul Daea trebuie să verifice stocurile. Președintele Iohannis a obținut această reanaliză.
Nu trebuie să ne furăm căciula, trebuie să facem raportări corecte, Ministerul Agriculturii nu mai trebuie să piardă vremea, pentru că altfel, oricine va merge la Bruxelles nu va avea argumentația necesară pentru a impune ceea ce este necesar pentru fermieri. Dacă vii cu argumente, obții orice. Nimeni nu este absurd și nimeni nu vrea răul României. Pentru asta, însă, trebuie să fii pregătit, de bună credință, să servești interesul național și să ai argumente.
Vreau să spun un lucru și sper să bage la cap președinții partidelor din coaliție și cei care vor veni cu noul Guvern la rotativă. Dacă cineva mai crede că poate să vină ministru în Guvernul României fără să înțeleagă coridoarele Bruxelles-ului și fără să negocieze cu locul de unde vin banii ca țara să nu intre în faliment, greșește.
Sper să vină uii care să creadă în România, cum cred eu, și să vină la Bruxelles să-i ajut și eu, și Carmen Avram și Siegfried Mureșan. Îi ducem noi, dar să înțeleagă faptul că nu se poate să stea numai în târguri și să mănânce brânză cu roșii. Aia faci pentru spectacol. Dacă vrei să aduci bani țării tale, te duci și te bați pentru țara ta, fie că ești la Transporturi, fie că ești la Muncă, fie că ești la Educație, fie că ești la Sănătate sau Agricultură“, a concluzionat Rareș Bogdan.
Urmărește aici un interviu cu europarlamentarul Carmen Avram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu