USR Iași este măcinat de controverse, conflicte și acuzații grave.
Este scandal uriaș în USR, în Iași. Parlamentari, lideri ai consilierilor, președintele și membri ai Biroului Local, ai organizației de Tineret, precum și simpli membri au fost suspendați pe grupul privat de Facebook al formațiunii. Decizia a fost luat în contextul bugetului pe care USR Iași îl propune pentru 2022. Cel care le-a suspendat celor nemulțumiți dreptul de a reacționa în grupul privat al USR este chiar fratele președintelui USR Iași, fostul suprefect USR Ștefan Tanasă. Presa locală scrie că el ar fi un apropiat al lui Cosette Chichirău, fostă președintă USR Iași.
Prima persoană suspendată a semnalat o presupusă abatere de la prevederile statului sau regulamentului partidului. Persoanele care au atenționat că suspendarea reprezintă un abuz au fost ”răsplătite” în același fel, cu excluderea temporară. Printre cei suspendați, se numără și parlamentarii Marius Bodea şi Filip Havârneanu. Postările lor, în care cereau să nu fie înlăturate părerile altor membri ai USR, au fost șterse.
Problema din Iași răsună în centru. Se pare că s-a cerut intervenţia Biroului Naţional, dar şi a lui Dan Barna, a lui Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, a Ralucăi Prună şi a lui Stelian Ion.
Preşedintele USR Iaşi a spus, pentru ZiaruldeIași.ro, că regulamentul grupului privat de Facebook al USR Iași prevede și sancționarea prin suspendare a accesului pe grupul partidului, iar perioada excluderii temporare durează de la o zi până la câteva săptămâni. Același regulament prevede ca moderatorii grupului de comunicare să nu aibă funcții de conducere în partid, la nivel local sau județean. Liderul USR Iași, Ștefan Tănasă, spune că e Nicolae, fratele său, ”deţine o funcţie la nivel naţional, este membru al Comisiei de Arbitraj, deci e în regulă să modereze grupul de Facebook intern împreună cu alţi patru colegi”.
Bugetul filialei ar urma să fie aprobat luni, până când se poat aduce și amendamente.
”Am tăcut din gură prea mult sperând că lucrurile se vor rezolva, dar când se ajunge prea departe nu se mai poate. Avem la Iaşi o situaţie demnă de un film SF legată de comunism. Cumpărăm maşini, scaune de mii de euro, renovăm o clădire unde avem chirie pe zeci de mii de euro şi multe altele pentru că BJ Iaşi pierde controlul, aşa că au ales să cheltuiască toţi banii, aproape 200 de mii euro, ca să nu lase nimic celor care vin din urmă” arată unul dintre mesajele care a dus la excludere. Autorul mesajului este parlamentarul Filip Havârneanu.
Chichirău: ”O prostie și o minciună ordinară”
”Sunt mulți băieți tineri la USR Iași care, din prea mult entuziasm, se mai îmbrâncesc, se mai atacă între ei, răspândesc zvonuri, se suspendă de pe grupuri și se ceartă fără motiv. Nu îmi petrec timpul urmărind astfel de dramolete. Evident, nici nu mă implic în așa ceva. Ideea că aș avea de-a face cu suspendările de pe grupurile de comunicare internă este o prostie și o minciună ordinară pe care nu o voi tolera. Voi face plângeri disciplinare pentru cei care au lansat astfel de minciuni. Apreciez energia și creativitatea tinerilor în general și în special a celor din USR. Câțiva însă se irosesc în bătălii imature. Și am un mesaj la care ar trebui să mediteze toți cei implicați: dacă mama îți spală rufele și îți face cumpărăturile, poate că nu ești complet pregătit pentru politică, nici măcar la nivel local. Probabil că nici nu înțelegi o propunere de dezvoltare a filialei” a reacționat Cosette Chichirău, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News