Fostul șef al Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism, Lamine Diack, întâmpină probleme grave cauzate de faptele de corupție în care este implicat.
Lamine Diack, fostul șef al Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism, a fost închis după ce a fost găsit vinovat de corupție. Senegalezul, în vârstă de 87 de ani, s-a confruntat cu acuzații de corupție și spălare de bani legate de scandalul dopajului din Rusia.
Diack a fost condamnat pentru acceptarea de mită de la sportivi suspectați de dopaj, pentru a acoperi rezultatele testelor și pentru a le permite să participe, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare, doi dintre aceștia fiind cu suspendare.
Avocații lui Diack au spus că va face apel împotriva hotărârii, pe care o numesc „nedreaptă și inumană”. Acesta a primit și o amendă de 500.000 de euro, cazul fiind investigat de autoritățile franceze timp de patru ani. Potrivit informațiilor, acesta a primit 3 milioane de euro pentru a acoperi înșelăciunea. Judecătorul a declarat că acțiunile sale „au subminat valorile atletismului și luptei împotriva dopajului”, conform BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News