Este scandal în familia doctoriței din Constanța, găsită moartă în camera de gardă, la sfârșitul săptămânii trecute. Soțul ei vrea să să incinereze cadavrul, iar mama răposatei se opune vehement.
Alexandru Chircu, soțul Loredanei Chircu, medicul care a murit în camera de gardă a unui spital privat din Constanța, susține că femeia a discutat cu el de-a lungul timpului despre acest subiect și i-ar fi spus că în caz că va muri ar vrea ca trupul ei să fie incinerat.
"Eu și copilul suntem familia Loredanei. Ceilalți, legal, sunt rude. Știu că este împotriva voinței rudelor, dar în acest moment, nu ei decid, eu decid, iar eu decid pe baza a ceea ce eu și Loredana am discutat. Este un accident sau o interacțiune între două medicamente care pur și simplu a scăpat. Medicii nu sunt zei. Sunt oameni la fel ca noi doi.", a declarat Alexandru Chircu la RealitateaPlus.
De cealaltă parte, mama Loredanei Chircu, îl acuză pe bărbat că a furat cadavrul fiicei sale pentru a-l incinera, deși ceilalți membri ai familiei nu sunt de acord cu acest lucru. Mai mult, ea îl acuză direct de moartea doctoriței.
"Eu am suspiciunea că se întâmplă ceva. Nepoțica mi-a spus în 2019 că tatăl ei o bătea pe mama ei. Au fost la mine sâmbătă, pe data de 24, au venit împreună, veseli, cu nepoțica în mașină, au intrat în casă. Seara am vorbit știind că intră de gardă și era să își cumpere o apă. Era veselă, plină de viață, dornică... Și acum eu am suspiciunea că s-a întâmplat ceva de el a luat această decizie, e ceva ce vrea să șteargă urmele. Probabil ascunde ceva el. (...) În general vorbea cu mine doar când nu era soțul ei lângă ea. Probabil o amenința că îi ia copilul. Mi-a zis odată: "Mami, dacă se întâmplă ceva cu mine eu am locul lângă tati". Pentru că atunci când a decedat tatăl ei în 2012, a cumpărat loc de veci pe numele ei, criptă cu trei locuri. Ea nu ar fi ales niciodată incinerarea. (...) Ea a făcut înainte o formă gravă de COVID. Acum mai lua niște medicamente pentru că încă nu se simțea foarte bine.", a declarat Mioara Paizan, mama doctoriței.
VEZI ȘI: Ea este medicul din Constanța care a fost găsită moartă în camera de gardă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News