Ar fi scandal în Guvern, în Ministerul Economiei, pe posturi.
Publicitate
UPDATE: ”Angajații Ministerului Economiei NU își pierd posturile! În urma apariției în presă a mai multor articole care ridică suspiciuni cum că la ministerul Economiei “se aranjează obligații” făcându-se referire la așa zise “lupte surde și disperate între noua conducere și vechii angajați care ar risca să nu se mai regăsească pe posturile din minister”, ținem să precizăm că toate aceste informații sunt false. La preluarea mandatului meu la Ministerul Economiei am găsit o degringoladă totală în rândul angajaților din cauza intervenției fostului ministru, Claudiu Năsui, asupra structurii organizatorice. Vreau să mă fac foarte clar înțeles: în condițiile separării Ministerului Economiei și a Ministerul Turismului și Antreprenoriatului, am ales, înainte de toate, menținerea tuturor angajaților care optează să-și desfășoare, în continuare, activitatea în cadrul instituției pe care o conduc nepunându-se nicio clipă problema concedierii vreunui salariat și cu atât mai puțin a unor noi angajări preferențiale. La nivelul Ministerului Economiei nu se află, în acest moment, în derulare, niciun concurs pentru ocuparea vreunui post de execuție sau conducere vacant.” a scris ministrul Economiei, Florin Spătaru, pe Facebook.
----
Un nou scandal se prefigurează în Ministerul Economiei, condus de Florin Spătaru, asta după ce Guvernul a deschis robinetul angajărilor la stat. Ministere precum cel al Familiei și al Educației, care dispun de structuri generoase, ce pot înghiți foarte multă resursă umană, au anunțat deja intenția de a angaja în cursul lui 2022.
Se pare însă că-n Ministerul Economiei, în acest context, situație devine complicată. S-ar da lupte surde și disperate între noua conducere și vechii angajați, care ar risca să nu se mai regăsească pe posturile din minister, câștigate prin concurs. Ei acuză că omul adus de noua echipă ar face cărțile pentru a ”aranja” obligațiile.
Amintim că-n trecut, când Ministerul Economiei era condus de USR-istul Claudiu Năsui, acesta a încercat să restructureze instituția la numai câteva săptămâni de la reorganizare. Și atunci a fost cu scandal, asta după ce din minister se scurgeau informații că se dorea îndepărtarea tuturor angajaților indezirabili, care nu stăteau drepți în fața noilor șefi, indiferent de lege. A fost și un deces în minister, chiar în acea perioadă, iar unele voci au acuzat că atmosfera încărcată și presiunile pentru concedierea unor angajați au dus la tragedie.
Situația se pare că repetă în Ministerul Economiei. Resursele umane sunt gestionate de Vlad Sorin, adus de noua echipă în minister. El este acuzat că ”taie și spânzură după bunul plac” ceea ce ar provoca o agitație peste măsură, din nou, în ministerul Economiei. Se lucrează la noua organigramă, care a fost aprobată în ședința de guvern din data de 30 decembrie. Surse apropiate susțin că există temeri că vor fi reeditate tensiunile de pe vremea lui Claudiu Năsui, din cauza modificărilor pe care este pregătit să le facă Vlad Sorin. El este acuzat, în același timp, că ar încerca să-și ”aranjeze” obligațiile, chiar dacă acestea sunt în detrimentul vechilor angajați, care riscă să nu se mai regăsească nu numai pe fostele posturi, câștigate prin concurs, dar nici măcar în noua organigramă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News