Situaţie tensionată, luni, la ședința de plen a Senatului. Aleșii PP-DD au părăsit sala de şedinţe, nemulțumiți de faptul că solicitarea lansată de Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului, de constituire a două comisii parlamentare speciale, una privind Roşia Montană şi alta pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, nu a fost supusă votului.
"Dacă nu vom supune votului plenului înfiinţarea acestor comisii speciale, grupul parlamentar al PP-DD se va retrage de la lucrările Senatului până când vom aduce în discuţie cele două mari probleme ale românilor - Roşia Montană şi cea a câinilor maidanezi. Aplaudaţi, dar ne vom alătura manifestanţilor din stradă, pentru că sub această cupolă nu mai avem loc", a spus Haralambie Vochiţoiu, potrivit rtv.net.
Solicitarea liderului PPDD a fost susţinută înainte ca senatorii să voteze programul de lucru şi dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului privind Roşia Montană.
Ulterior, într-o intervenţie la România TV, Vochiţoiu a arătat că cererea PPDD s-a făcut pe baza prevederilor Regulamentului Senatului, articolul 17. "În plenul Senatului, am cerut constituirea unei comisii speciale, de preferinţă alcătuită din specialişti, care să dezbată la modul profesionist problema. Noi vrem ca aurul românesc să fie exploatat şi nu jefuit, să fie exploatat în folosul românilor, nu doar al câtorva români şi în condiţii de siguranţă pentru mediu", a declarat Vochiţoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu