Scandal în Sibiu după ce înlocuitoarea președintelui Klaus Iohannis, Astrid Fodor a pierdut locul de primar. I s-a cerut demisia, dar a așteptat ca prefectul să ajungă să ia act de situația în care a ajuns să se afle, după ce a fost declarată incompatibilă de ANI și după ce s-a dat o decizie definitivă în acest sens.
Prefectul Sibiului, Adela Muntean, a semnat astăzi ordinul de suspendare din funcția de primar a lui Astrid Fodor. Decizia vine după o hotărâre definitivă în acest sens.
”Imediat după aflarea deciziei judecătoreşti, am declarat public că doamna Fodor trebuie să-şi dea demisia. Aşa era normal şi moral. Dar doama primar ne-a arătat că nu îi pasă de morală şi nu respectă hotărârea definitivă a instanţei judecătoreşti”, a declarat preşedintele ALDE Sibiu, Ovidiu Gheorghe Tocaciu.
După ce ALDE a susținut ieri în Guvern, alături de PSD, să fie modificată Constituția prin introducerea prevederi de a nu avea penali în funcții publice, președintele ALDE Sibiu afirmă: ”Ori în acest caz nu avem un penal, dar avem un ales public, doamna Fodor, găsit incompatibil de ANI şi de toate instanţele de judecată. Dacă dorim o ţară fără penali, ne trebuie şi una fără incompatibili!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu