Într-un memoriu transmis conducerii TVR și a MediaSind TVR, angajații Formației de Intervenție, Salvare și Prim Ajutor fac acuzații referitoare la faptul că TVR a rămas fără instalații funcționale de stins incendii și astfel viața angajaților ar fi pusă în pericol.
”Aproximativ 30 de angajați solicită conducerii TVR să intervină de urgență și să pună capăt comportamentului abuziv al șefului formației, Robert Woytovict, care îi consideră pe subalterni “slugi incompetente”.
Pe lângă carențe manageriale, șeful compartimentului este acuzat că ar fi impus un program de lucru care determină ca Formația de Intervenție, Salvare și Prim-Ajutor să devină nefuncțională, întrucât în multe zile sunt doar doi oameni pentru intervenție pe o tură în sediul central: “În condițiile în care unul trebuie să fie în permanență dispecer la stația de avertizare, se așteaptă ca celălalt să verifice și să acționeze singur pe toată suprafața sediului central din Dorobanți, de la etajul 13 din turn și până în garajul subteran al carelor de reportaj.” – se arată în document.
Un lucru grav este acela că în acest interval de timp TVR a rămas fără instalații de stins incendii
În continuare, angajații TVR prezintă succint mai multe exemple privind modul în care șeful Formației a acționat împotriva subalternilor, dar și a instituției, multe dintre ele fiind chiar de competența organelor de cercetare penală! Aceștia susțin că au sesizat aceste probleme de mai mult timp, dar conducerea TVR a refuzat să răspundă din cauza unei posibile relații de rudenie a șefului compartimentului cu o lideră a SPUSTv, organizație cunoscută în spațiul public drept sindicatul de casă al administrației Gradea: „De asemenea, o lungă perioadă de timp, orice posibilitate de a ne îndrepta cu plângerile noastre către sindicat a fost blocată de faptul că dl Woytovict era simultan și lider sindical, în timp ce soția sa era vicepreședintele sindicatului din care, încă, facem parte, astfel încât orice sesizare legată de comportamentul lui ar fi fost analizată de soția sa. Climatul de lucru a devenit unul aproape imposibil de suportat, ajungând să împartă colegii între „proști” și „deștepți” după bunul plac, încălcând astfel toate normele de bună înțelegere între colegi, situație care are nevoie de o rezolvare urgentă.”
Având în vedere aceste situații grave care pun în pericol viața tuturor angajaților TVR, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind TVR solicită conducerii instituției să intervină de urgență pentru ca faptele grave semnalate de membrii de angajații Formației de Intervenție, Salvare și Prim-Ajutor să fie sancționate. De asemenea, MediaSind TVR solicită aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru ca viața angajaților TVR să nu mai fie pusă în pericol, iar climatul de lucru să fie în acord cu prevederile legale privind sănătatea și securitatea în muncă, la standarde europene”, a transmis Departamentul Comunicare MediaSind TVR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News