Liviu Dragnea a denunțat fraude la votul privind Legea toleranței şi a anunţat că PSD va depune plângere penală la Parchetul General.
"A fost o fraudă în Camera Deputaților la votul de miercuri, o fraudă cu ajutorul sistemului electronic pe care am descoperit-o. În zilele următoare, va fi depusă și o plângere penală pentru că instituțiile statului trebuie să verifice cum a fost posibil așa ceva. Cine a intervenit în sistemul informatic și de ce s-a achiziționat un sistem electronic cu asemenea caracteristici", a spus Liviu Dragnea la DC News Live.
"Miercuri a fost o dezbatere destul de tensionată în Camera Deputaților pe marginea Legii toleranței. Au fost 152 de voturi 'pentru'. Adunând numărul total de voturi, 152 reprezenta mai mult de jumătate + 1. Au sărit colegii de la UDMR și de la PNL că de fapt prezența este 315, așa 'afișa' tabelul electronic. Au spus că este important numărul de cartele, adică acele cartele care se introduc în terminalul din fața fiecărui deputat. După aceea, mai mulți colegi au spus că au votat, dar sistemul electronic nu le-a preluat votul. Pe de altă parte, erau colegi care în același timp erau în diverse comisii, dar își lăsaseră cartelele acolo", a adăugat Liviu Dragnea.
Așadar, oficial vom avea o anchetă a Parchetului General la Camera Deputaților.
"Da, vom avea avea (n.r. - o anchetă a Parchetului General la Camera Deputaților) pentru că mi se pare extrem de grav ca în Parlamentul României să se întâmple așa ceva", a subliniat liderul PSD.
"Va fi un scandal internațional monstruos. Cu atâta luptă împotriva corupției, în Camera Deputaților se putea frauda votul la legi", a adăugat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu