Scandal în toată regula în direct, miercuri, la emisiunea "Acces Direct", difuzat la Antena 1. Pentru ca cearta iscată între două invitate să nu degenereze în bătaie, una dintre ele a fost scoasă cu forța din platou, fiind nevoie de intervenția unui bodyguard.
Angelica Constantin, mama naturală a fetei Luminiţei Anghel, a fost scoasă cu forţa din platoul emisiunii Acces Direct, în urma unui dialog presărat cu ofense, acuzații și jigniri cu fiica sorei sale vitrege, Petruţa Ispas.
Asta după ce Petruța Ispas a susținut că familia sa nu vrea ca Măriuca, fetița de care Luminița Anghel a avut grijă în ultimii ani, să revină la mama ei naturală, întrucât nu are ce-i oferi micuței.
Petruța Ispas a acuzat-o pe Angelica Constantin că cerşeşte şi că nu are unde să stea cu ea. Mai mult, aceasta a amintit că iubitul acesteia o bătea când nu aducea bani acasă.
"Unde vrei să duci tu acest copil? Unde e casa care a lăsat-o bunicul meu? Unde e casa de la mama ta biologică? Cu ce bani închiriezi casă, cu banii de la cerşit? De câte ori ai venit la mama plângând, bătută și ai spus: Paula, lasă-mă te rog și pe mine să mă culc într-un colț, că m-a bătut concubinul că nu i-am adus bani de la cerșit. Noi, și eu, și mama mea, și nașa copilului, vrem ca aceea fetiţă să rămână la domna Luminiţa Anghel. Dânsa a crescut-o patru ani, a educat-o și vrem să îi fie bine fetiţei. Unde o duce? Într-o cameră cu soțul ei în pat, care nu este nici tatăl copilului? Când nu oi mai fi tu, cui îi laşi copilul? Tu eşti bolnavă. Ai fost în spital de TBC, bolnavă de plămâni. Vrei să o îmbolnăvești și pe fetiță? Nu vrem să iei copilul, ne ducem şi la tribunal", a spus femeia.
Angelica Constantin nu s-a mai putut abține și a răbufnit, moment în care Simona Gherghe i-a tăiat microfonul. Când Angelica a început să ţipe şi chiar s-a ridicat în picioare de pe canapea, Simona a chemat un bodyguard pentru a o calma.
"Dacă nu te opreşti, îl pun pe domnul să te dea afară?", i-a spus Simona Gherghe, însă când Angelica Constantin a avut un acces de furie din nou, gazda emisiunii l-a rechemat pe bodyguard, care a scos-o cu forța din platou.
Vezi AICI înregistrarea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu