Alegerile pentru noul șef al FRF au loc astăzi, iar votul a fost precedat de un schimb de replici incredibil între actualul președinte, Mircea Sandu, și patronul echipei CSU Craiova, Adrian Mititelu.
Adrian Mititelu s-a adresat membrilor Adunării Generale în legătură cu afilierea CSU Craiova: "Mircea Sandu pleacă astăzi. Voi rămâneţi. Măcar la ultima Adunare să fie democraţie", a strigat acesta, potrivit prosport.ro. În replică, Mircea Sandu l-a ameninţat că îl va da afară din sală: "Iar ne facem de râs în faţa lumii?"
Când cei însărcinați cu numărarea voturilor pentru cluburile afiliate s-au încurcat, Mircea Sandu a urlat: "Hai, băi, Mititelule, nu eşti sănătos la cap? Ai înnebunit? Lasă oamenii în pace". Nervos, "Naşul" s-a apucat să numere el voturile, cu voce tare.
O altă replică pe care Mircea Sandu i-a adresat-o lui Mititelu: "Grea e viaţa cu tine! Cum se descurcă nevastă-ta cu tine, băi, nene?". Mititelu a dat semne că nu înţelege şi s-a uitat în spate, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News