Mihai Gâdea a prezentat, luni, la "Sinteza zilei", un interviu extraordinar cu disidentul anticomunist Iulius Filip.
Augustin Lazăr, la acea vreme procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia, a îndeplinit periodic și atribuții privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situația tuturor condamnaților ce îndeplineau fracția de pedeapsă pentru liberare condiționată. Se pare că Lazăr a refuzat eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip, deși acesta îndeplinise fracția din pedeapsă care îi permitea eliberarea condiționată. Disidentul executase peste 1.300 de zile de închisoare din pedeapsa la care fusese condamnat în decembrie 1981, atunci când a ajuns în fața unei comisii de eliberarea condiționată de la Penitenciarul Aiud, informează Antena 3.
În urma interviului difuzat la Antena 3, Daniel Barbu, candidat ALDE la europarlamentare, a zis dacă ne uităm la populația actuală de judecători și procurori, cel puțin două treimi sunt fii și fiice de procurori, judecători, milițieni și securiști, oameni care au activat în aceeaș profesie înainte de 1989.
Alice Drăghici s-a simțit ofensată de declarațiile făcute de Daniel Barbu, în direct, la Antena 3.
”Am fost și eu procuror înainte de 1989, adică procuror comunist. Și sunt fată de procuror, domnule profesor. Ce ar trebui să fac? Să șterg memoria tatălui meu? Să mă pun la zid? Adică ce ar trebui să fac eu cu mine? Dumneavoastră vorbiți de copii de judecători, de procurori, de milițieni... care ar trebui să fie puși la zid. De ce? Care este vina copiilor? Dacă părinții lor ar fi greșit, judecata pe care o faceți este greșită. Mă simt vizată de ce ați spus. M-ați rănit”, a zis Alice Drăghici.
”Îmi atribuiți declarații pe care nu le-am făcut”, a replicat Daniel Barbu.
”M-am simțit foarte jignită. A existat Procuratură și înainte de 1989, domnule profesor, și au fost oameni care și-au făcut datoria corect. Oamenii care au lucrat înainte de 1989 nu trebuie împușcați și nici dați afară din țară. Tot ce s-a întâmplat înainte de 1989 trebuie tratat cu responsabilitate, la fel cum se întâmplă în zilele noastre. Dacă Augustin Lazăr a fost ca mine procuror înainte de 1989, asta nu este în sine de blamat. Nu asta e problema!”, a mai spus avocata Alice Drăghici.
”Nu toți procurorii erau cu Securitatea, dar unii erau!”, a intervenit și Răzvan Savaliuc.
”La 22 de ani am devenit procuror pentru că eram destul de bună!”, a adăugat Alice Drăghici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu