Miercuri seară, a existat un schimb de replici între Mihai Gâdea și Claudiu Târziu, co-președinte AUR, în contextul în care cel din urmă a făcut referire la Adrian Streinu-Cercel.
„Pe domnul Dîncu l-aș întreba care a fost rațiunea pentru care i-au pus pe liste pe locuri fruntașe pe domnii Cercel și Rafila și de ce insistă să-l propună pe domnul Rafila ca premier?”, l-a întrebat Claudiu Târziu pe Vasile Dîncu (PSD), prezent de asemenea, miercuri seară, în platoul Antena 3. Ulterior, acesta a zis despre Cercel că a „făcut declarații absolut abominabile, (...) să luăm bătrânii și să-i închidem în niște hoteluri”.
Vasile Dîncu i-a răspuns astfel: „Eu am citit documentul acela. A fost o mare manipulare! Să ne uităm amândoi peste el! S-a extras din context o frază și s-a spus că asta e soluția pe care o propune cu carantinarea bătrânilor.”
„Stați puțin, discuția este interesantă, dar, după părerea mea, se referă la niște lucruri din trecut. (...) Domnule Târziu, am și eu o întrebare pentru dumnevoastră. Ați fost în perioada aceasta în spitalele din România, mai ales în spitalele unde sunt tratați pacienți COVID?”, l-a întrebat Mihai Gâdea pe Claudiu Târziu.
„Nu am fost, știți că este un regim special pentru toate spitalele”, a fost răspunsul primit.
„Eu am fost. M-am îmbrăcat în combinezon, am intrat în spitale, am fost la ATI. Poate, după emisiune, vă trimit o parte din imaginile care se pot arăta... despre ce se întâmplă, de exemplu, la Matei Balș, unde am văzut cu ochii mei”, a zis Mihai Gâdea.
„Dar care e discuția de fapt?!”, a intervenit Claudiu Târziu.
„Păi vă zic eu care e discuția. Dumneavoastră spuneți, în seara aceasta, despre profesorul Cercel, faceți referire la o chestiune pe care a afirmat-o domnia sa, care, într-adevăr, cum spune domnul Dîncu, în această speță are dreptate, a fost o manipulare. (...) Aveți grijă în momentul în care dați cu noroi în cineva să vă gândiți foarte bine! (...) Profesorul Cercel a salvat prea multe vieți ca să vă luați la mine în emisiune, să vă bateți joc de niște oameni care salvează vieți!
În acel moment, a intervenit din nou Târziu.
Târziu: Eu nu-mi bat joc de nimeni! Percepția publică...
Gâdea: Haideți să trecem peste asta.
Târziu: Percepția publică, lăsați-mă să termin, nu mă puneți la punct așa ca la școală.
Gâdea: E... vă mai și pun la punct.
Târziu: Nu cred că puteți.
Gâdea: Hai să vedem.
Târziu: Începeți atunci, puneți-mă la punct!
Gâdea: Încercați să continuați ideea.
Târziu: Eu m-am referit foarte simplu din perspectiva strategiei politice. Ce au gândit domnii de la PSD în momentul în care au luat niște oameni care aveau o imagine deficitară, să spunem așa, nu spunem din ce cauze, deficitară, și i-au pus pe listele dânșilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu