Bogdan Chirieac a comentat solicitările făcute de ministrul Justiţiei şi de procurorul general al României către procurorul şef al DIICOT pentru explicarea situaţiei de la casa familiei Melencu.
"Procurorul general îşi face treaba, nu avem ce spune. Şi când a fost cazul cu fetiţa Sorina, de fiecare dată. Cea mai mare problemă a noastră este că justiţia are nevoie de o reformă fundamentală. Din motive politice, această reformă s-a blocat, inclusiv pe la înaltele porţi din exteriorul ţării. Ea nu s-a mai făcut, iar rezultatul îl vedem acum la Caracal. S-a spus că este o decizie a unui judecător. Eu întreb aşa: cum a fost informat judecătorul?
Păi un procuror i-a cerut acea ordonanţă sau cum se numeşte acea hârtie. Judecătorul o fi fost, ştiu eu, din acela care făcea grevă pe treptele tribunalului şi le-o fi dat hârtia fără să se uite la ce se întâmplă. Iar uman vedem acolo ce se întâmplă. Vi se pare un stat puternic când o mie de dorobanţi se aruncă pe oamenii ăia care şi-au pierdut fata? Ei au zis că nu vor. Până a căzut femeia din picioare, moşul e la spital, aşteaptă să se ducă pe lumea cealaltă, asta s-a întâmplat. Am făcut un sondaj pe DC NEWS şi 80 la sută dintre respondenţi spun că nu trebuie familia să dea probe", a spus Bogdan Chirieac la România TV.
Felix Bănilă, procurorul şef al DIICOT, a fost somat de Ana Birchall şi Bogdan Licu să iasă public şi să explice ce s-a întâmplat la casa familiei Melencu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu