Claudiu Corcodel, un profesor din Buzău, este acuzat că şi-a obligat elevii să scrie întinşi pe jos pentru că au întârziat la ora de matematică, lucru negat cu vehemență de dascăl.
El este acuzat că și-a pus trei elevi să scrie întinși pe jos doar pentru că au întârziat la oră, informează România TV.
La rândul său, cadrul didactic spune că este vorba despre o răzbunare a unuia dintre părinţi.
"Nu am aşezat niciun elev pe burtă. Eu cred că a fost premeditat gestul lor... şi pozele, tot ce s-a întâmplat ulterior. O mamă m-a sunat şi mi-a spus să-i pun note mari fiicei sale. Eu nu cred că am ajuns să fiu chiar aşa, să pun nota 10 şi ea să fie de 1,5", a declarat Claudiu Corcodel, profesor de matematică.
Ulterior, dascălul a scris un mesaj pe Facebook prin care spune că este victima unei manipulări.
"Există o campanie de presă orchestrată de denigrare a mea. Observ că în presă nu se dă punctul meu de vedere, deși l-am oferit, nu se spune nimic despre faptul că eleva are note între 1 și 4. (...) Presa poate prezenta orice fără dovezi, oricum situația se va tranșa tot în instanță și la procuratură. În ceea ce mă privește am argumente concrete, probe scrise, toate lucrările și teza elevei și multe altele. Repet ce am mai spus, niciodată nu voi pune note sub presiunea cuiva, cu atât mai mult nu îi voi pune note mari NEMERITATE fiicei bărbatului doar pentru că se agită taică-su la TV. Eleva să pună mâna să învețe, să respecte regulamentul școlar, și doar așa poate avea rezultate bune la învățătură și disciplină. Denunțul calomnios, falsul, uzul de fals și amenințarea se pedepsesc cu închisoarea", a fost mesajul transmis de Claudiu Corcodel.
Întreaga postare a profesorului poate fi citită AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu