Scandal la o primărie din județul Neamț. Primarul și viceprimarul s-ar fi bătut chiar în incinta primăriei.
Altercaţia a avut loc în clădirea primăriei din comuna Grinţieş, judeţul Neamţ. Viceprimarul Alin Crețu (Pro România) susține că a fost bătut de primarul Ana Buștihan (PNL), din cauza unui document. El ar fi primit un pumn direct în față și s-ar fi ales cu o fractură de mandibulă.
„Am fost lovit în față cu pumnul de către doamna primar, în biroul acesteia. Am fost lovit violent cu pumnul în partea dreapta, în zona urechii, cu gura întredeschisă și cred că am maxilarul ori fisurat, ori rupt.”, a declarat Alin Crețu.
”Solicitarea a fost făcută pentru doamna primar. Echipajul nostru de la Ceahlău s-a deplasat la fața locului. Într-adevăr doamna primar avea un puseu hipertensiv. A fost preluată după ce i-a fost administrat tratament și dusă la CPU Târgu Neamț. Pentru domnul viceprimar s-a făcut ulterior solicitarea, la fața locului se afla și un echipaj de poliție. Vom trimite o a doua ambulanță sau va reveni echipajul după ce va fi dusă doamna primar pentru că nu au putut fi transportați împreună.”, a declarat dr. Dorice Albu, Ambulanța Neamț, citează Realitatea.net.
Primarul Ana Buștihan susține că nu l-a lovit pe viceprimar.
"Eu nu l-am lovit pe domnul viceprimar. Eu sunt de 30 de ani în localitatea asta și nu am avut nicio altercație cu nimeni niciodată. Viceprimarul mi-a cerut socoteală la mine în birou. Apoi a ieșit pe hol și a zis ca i-am dat un pumn și i-am rupt mandibula. Domnul viceprimar și-a început activitatea de trei luni.", a declarat primarul la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu