Scandal la Primăria Timișoara. Dominic Fritz vorbește despre structuri paralele de putere în instituție

 Sursă foto: Facebook Dominic Fritz
Sursă foto: Facebook Dominic Fritz

Primarul Timișoarei a avut o primă reacție la decizia instanței de a suspenda noua organigramă a PMT. Edilul vorbește despre „structuri paralele de putere” și arată cu degetul spre un sindicat care a susținut USL. Un consilier local amenință că dacă primăria pierde definitiv procesul cu angajații revoltați va cere inițiatorilor organigramei să plătească despăgubirile.

Tribunalul Timiş a admis la termenul de judecată de luni cererea Sindicatului Liber al Angajaţilor (SLA) Primăriei Municipiului Timişoara, care a cerut în numele a 33 de salariaţi suspendarea noii organigrame a administraţiei Fritz, care a intrat în vigoare din data de 2 august. 

Cei 33 de angajaţi au reclamat faptul că primarul a promovat noua organigramă fără dezbatere prealabilă, prin care sunt desfiinţate 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere.

'Admite cererea de chemare în judecată modificată. (...) Suspendă executarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 237/15.06.2021 şi a actelor subsecvente emise în baza respectivei hotărâri (...), examenul de selecţie pentru numirea în noile funcţii publice a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiul Timişoara şi examenul de selecţie pentru încadrarea în noile compartimente a angajaţilor - personal contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Timişoara', arată hotărârea Tribunalului Timiş (citește continuarea AICI).

Dominic Fritz este în concediu încă de săptămâna trecută, dar spune că nu este intimidat de angajații care au format „structuri paralele de putere” în instituția de pe C.D. Loga. El le explică prietenilor de pe Facebook că alegerea în funcția de primar nu a fost victoria lui personală, ci victoria unei idei de reformă, pentru reguli, competență și respect față de cetățeni, în instituția primăriei.

Despre moșii administrative versus angajați curajoși

Primarul Timișoarei susține că și-a asumat lupta pe care o poartă în fiecare zi în primărie, „unde o mare majoritate de funcționari înțelege că administrația publică nu e un simplu serviciu, ca oricare altul, ci o misiune, în slujba orașului”.

„Lor le port un mare respect. Doar un mic grup de foști șefi se opune, de la început și cu toate forțele, reformării primăriei. Organigrama primăriei a fost atât de disfuncțională încât a favorizat crearea unor moșii administrative, niște structuri paralele de putere, care nu mai aveau legătură cu nevoile timișorenilor, dezvoltarea orașului și care întrețineau clientelismul în jurul instituției. Sunt în cercetarea procurorilor cauze de corupție și ilegalități și am speranța că justiția va face lumină în acestea.

Noi am desfăcut aceste structuri paralele de putere din Primărie prin noua organigramă, concepută pe baza priorităților strategice ale orașului și pentru fluidizarea proceselor interne. Prin această organigramă creăm responsabilități necesare precum managerii de cartier, o nouă direcție generala pentru toate investițiile primăriei, indiferent dacă țin de infrastructură verde sau cea rutieră, sau de atragere de fonduri nerambursabile către Timișoara”, a explicat Dominic Fritz.

Edilul-șef susține că „structurile paralele de putere” din primărie s-au aliat cu un sindicat care în anul 2012 semna un protocol politic de susținere a USL și care „prosperă din afaceri imobiliare cu apartamente de lux pe litoral”.

„Faptul că există o rezistență atât de mare este o dovadă că schimbările sunt reale. Pe lângă rezolvarea unor probleme sistemice, ignorate ani de zile, precum Colterm, ducem și lupta pentru eliminarea acestor structuri paralele de putere. Schimbarea mentalităților, fiecare proiect care trebuie gândit înainte să fie și executat, impunerea unui nou stil de lucru, orientat spre performanța cuantificabilă, în care nu mai există moșii, ci angajați curajoși, care își fac datoria, toate acestea le construim și există progrese. E doar o chestiune de timp, dar Timișoara va câștiga această luptă, iar fiecare piedică ne arată că am mai recuperat câte ceva din buzunare ilegitime, înapoi, în buzunarele orașului”, a mai explicat Fritz.

Decizia instanței admite parțial și pe procedură plângerea angajaților nemulțumiți, dar primarul Timișoarei spune că acest lucru „nu schimbă nimic din procesul de reformă început”. Primăria va contesta decizia magistraților, „cu convingerea că, pe fond, instanța va face dreptate orașului”.

Un consilier local acuză lipsă de profesionalism

În vreme ce primarul vorbește despre reformă și „structuri paralele de putere”, consilierul local PSD Radu Țoancă spune că s-a ajuns la așa ceva din cauza „grabei și a lipsei de profesionalism a «noii» clase politice”.

„Noi nu am votat noua organigramă și am atras atenția că lucrurile pot lua o turnură negativă pentru primărie dacă nu se vor organiza dezbateri publice, negocieri și discuții cu sindicatul funcționarilor publici, însă poziția noastră a fost ignorată și normativul a fost votat, pe repede-înainte, la ordinea de zi suplimentară în cadrul unui plen extraordinar.

Dacă salariații vor câștiga în instanță, voi solicita ca primarul și funcționarii care au inițiat acest demers să plătească, în solidar cu instituția, din buzunarul propriu, sumele de bani ca despăgubire!”, a atras atenția alesul local.

Noua organigramă a Primăriei Timișoara a fost aprobată de consiliul local în 15 iunie, la patru zile de când a fost prezentată de Dominic Fritz. A intrat în vigoare din 2 august, potrivit Tion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel