Marcel Vela a intervenit în direct la România TV după ce au fost prezentate imaginile cu sutele de oameni strânşi la priveghiul lui Emi Pian.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a intervenit în direct la România TV, afirmând că după aglomeraţia de la priveghiul lui Emi Pian au fost aplicate mai multe amenzi.
"S-au dat peste 60 de amenzi, inclusiv lui Florin Salam. Toţi cei care au încălcat legea vor primi sancţiuni, vă asigur de acest lucru. Poliţia şi Jandarmeria sunt acolo pentru a supraveghea lucrurile şi a nu se întâmpla ceva. Dacă am avea informaţii că s-ar întâmpla ceva, vă asigur că sunt informaţii clasificate şi suntem în misiune. Iar dacă în curte sunt mai multe persoane decât prevede legea, vor fi amendate. Vor fi legitimate şi sancţionate", a declarat, în direct la postul TV, Marcel Vela.
"Dacă sunt mai mult de 50 de persoane vor fi sancţionate şi vor fi luate măsurile în consecinţă. Eu vă spun ce atribuţii are poliţia: aplică legea şi legea e una pentru toată lumea", a mai declarat Vela, într-un dialog telefonic cu Victor Ciutacu.
Întrebat de către Victor Ciutacu ce face cu "bomba epidemiologică" de acolo, cu focarul care ar putea apărea urmare a aglomeraţiei de la priveghi, Marcel Vela a declarat că în momentul legitimării, cei controlaţi acolo au fost verificaţi dacă se află în evidenţa autorităţilor ca infectaţi cu noul coronavirus.
"Scena cu mai mulţi oameni lângă sicriu a fost în timpul zilei, nu seara. La ora 17.00 au fost declaraţii de presă în care s-a precizat ce s-a întâmplat acolo", a mai afirmat Marcel Vela, în dialogul cu Victor Ciutacu.
"Nu puteţi spune că situaţia e sub control când ăia se taie pe străzi, domnule ministru", i-a mai transmis Ciutacu lui Vela.
"Poliţia nu are la fiecare interlop un paznic ca să verifice dacă îl taie cineva. Sunt dosare instrumentate de către parchete, inspectoratele judeţene monitorizează fiecare grupare, astfel încât noi să putem interveni în cazul în care are loc o infracţiune. Nu înseamnă că dacă doi interlopi au ajuns în situaţia în care unul este victima tragică a unei altercaţii e vina poliţiei că nu a fost prezentă când cei doi s-au încăierat", a răspuns Marcel Vela.
După ce România TV a prezentat noi imagini suprinse cu ceva timp înainte, Marcel Vela a declarat că dacă se va dovedi că nu se respectă regulile se va interveni şi se va respecta legea. Întrebat dacă ar fi dispus să demisioneze, Vela nu a răspuns direct, ci a afirmat că se vor lua măsuri în cazul acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu