Chitaristul trupei Queen, Sir Brian May, și-a anunțat recent demisia din funcția de vicepreședinte al RSPCA, exprimându-și îngrijorarea cu privire la programul de certificare a fermelor, cunoscut sub numele de RSPCA Assured, relatează BBC.
Brian May, cunoscut pentru implicarea sa activă în protecția animalelor, a luat această decizie în urma „dovezilor alarmante” privind lipsurile în domeniul bunăstării animalelor, descoperite în cadrul programului de certificare, care monitorizează activitatea a peste 4.000 de ferme, potrivit BBC.
Gestul său survine într-un moment în care programul este sub tirul criticilor din partea activiștilor pentru drepturile animalelor, care susțin că acesta nu reușește să îndeplinească nici măcar standardele minime necesare.
Programul RSPCA Assured, inițial lansat sub numele de Freedom Food, își propune să ofere standarde superioare în privința bunăstării animalelor, acoperind sectoare precum carne, pește, ouă și produse lactate.
Totuși, investigațiile recente realizate sub acoperire au scos la iveală probleme grave la unele dintre fermele certificate, printre care supraaglomerarea, condițiile precare de igienă și chiar cazuri de abuz fizic asupra animalelor.
În replică, RSPCA a demarat verificări la peste 200 de ferme pentru a investiga aceste nereguli.
Cu toate acestea, Brian May și-a exprimat dezamăgirea față de felul în care RSPCA a gestionat situația, considerând că reacția organizației nu a fost suficient de fermă. El a cerut desființarea programului, subliniind că supravegherea acestuia "a eșuat".
Claire Palmer, directoarea organizației Animal Justice Project, a salutat decizia lui May, apreciind-o ca fiind un gest responsabil. Aceasta a solicitat RSPCA să ia măsuri pentru remedierea situației. La rândul lor, președintele RSPCA, Chris Packham, precum și vicepreședinta Caroline Lucas au cerut o revizuire independentă a întregului sistem, subliniind că bunăstarea animalelor de fermă este o problemă extrem de complexă.
O purtătoare de cuvânt a RSPCA a declarat că organizația "respectă opiniile lui Sir Brian și înțelege decizia sa", adăugând că: „Activitatea sa continuă și devotată în campaniile privind subiecte precum sacrificarea bursucilor și vânătoarea a fost de neprețuit pentru toate animalele și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm pe aceste teme cu el în viitor”.
Purtătoarea de cuvânt a descris, de asemenea, agricultura ca fiind „dificilă, iar bunăstarea animalelor crescute pentru hrană este și mai dificilă”.
Totuși, ea a subliniat că RSPCA dorește să „ofere susținătorilor noștri, partenerilor și publicului încrederea că programul RSPCA Assured asigură constant condiții de trai mai bune decât practicile agricole standard.
„Așadar, am lansat o revizuire independentă a programului RSPCA Assured, care a fost realizată pe parcursul mai multor luni, incluzând vizite neanunțate la peste 200 de membri ai schemei. "Odată ce vom analiza concluziile noastre, vom lua toate măsurile ferme necesare", a mai precizat RSPCA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu