Urmărește emisiunea live


Scandal la Slatina: Medic suspendat în cazul morţii unui pacient, la trei ani după o acuzaţie similară

medic
medic
Alegeri prezidentiale 2024

Un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Slatina a fost suspendat, miercuri, până când conducerea unităţii medicale va finaliza ancheta în cazul morţii unui bătrân, la trei ani după ce medicul respectiv a fost urmărit penal pentru ucidere din culpă într-un caz similar.

Medicul Cornel Fulga, de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, a fost suspendat, miercuri, după ce un pacient în vârstă de 65 de ani, din comuna Găneasa, a murit duminică, la opt ore după ce a ajuns la spital, scrie Mediafax.

Potrivit directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, dr. Andrei Iordache, Comisia de disciplină în cazul deceselor, întrunită miercuri, a decis ca medicul Cornel Fulga, de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, să fie suspendat din funcţie până la finalizarea unei anchete declanşate după ce un bărbat de 65 de ani, care a fost adus duminică la unitatea medicală, a murit.

Directorul SJU Slatina susţine că medicul de gardă al Unităţii de Primiri Urgenţă (UPU), dr. Cornel Fulga, "nu i-a făcut investigaţii, ci doar i-a trecut pe fişa medicală că era băut", apoi l-a trimis la Secţia de Psihiatrie, de pe strada Drăgăneşti.

"Pacientul a fost adus de o ambulanţă la UPU. Medicul Fulga nu i-a făcut investigaţii, ci doar i-a trecut în fişa medicală că era băut, apoi l-a trimis la Secţia de Psihiatrie, unde a murit peste opt ore. La autopsie a reieşit că pacientul avea alcoolemie zero, iar cauza decesului a fost una cardiacă sau pulmonară" , a afirmat Andrei Iordache, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a decis, miercuri, în urma întrunirii Comisiei de disciplină în cazul deceselor, să îl suspende până la finalizarea anchetei.

"Am avut discuţii cu toţi factorii implicaţi, iar în această dimineaţă, la ora 8.30, s-a întrunit Comisia de disciplină. Am cerut de la Colegiul Medicilor antecedentele domnului doctor Fulga, sancţiunile pe linie disciplinară. Până la finalizarea anchetei, am luat decizia de a-l suspenda din funcţie pe medicul Cornel Fulga ", a declarat, miercuri, Andrei Iordache, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au autosesizat şi în funcţie de rezultatele necropsiei vor deschide o anchetă în acest caz.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă care a făcut cercetări. În urma acestora s-a stabilit că nu sunt urme vizibile de violenţă pe corpul bărbatului. În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei şi dacă se va stabili că este vorba despre o moarte suspectă se va demara o anchetă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Marian Patrichi.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, medicul Cornel Fulga nu a putut fi contactat.

Este pentru a doua oară când medicul Cornel Fulga este acuzat de moartea unui pacient, după ce, în ianuarie 2009, un bărbat de 63 de ani, din Drăgăneşti, Mihai Constantinescu, a murit pe holurile spitalului fără să fi primit îngrijiri medicale. Cornel Fulga, care era de gardă în acea zi, a fost demis, deşi acesta a precizat că se considera nevinovat.

Cornel Fulga a fost reîncadrat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în 2011, printr-o hotărâre judecătorească, medicul câştigând în instanţă procesul cu Colegiul Medicilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel