Întreaga echipă redacțională, formată numai din femei, a publicației Vaticanului a demisionat în bloc acuzând o tentativă de preluare masculină a muncii lor, anunță La Repubblica.
"Aruncăm prosopul pentru că ne simțim înconjurate de un climat de neîncredere și delegitimare progresivă", scrie, într-o scrisoare trimisă marți Papei, fondatoarea publicației, Lucetta Scaraffia, transmite AFP.
Fondatoarea feministă și întreaga echipă editorială a revistei Vaticanului consacrată femeilor au anunțat, marți, încetarea apariției publicației, denunțând o tentativă de preluare masculină a muncii lor.
Pentru jurnalistă, "odată cu închiderea revistei, se termină, sau mai precis se distruge o experiență nouă și excepțională pentru Biserică".
Revista, înființată în urmă cu șapte ani, cu aprobarea Papei Benedict al XVI-lea, este atașată la Osservatore Romano, cotidianul oficial al Vaticanului. De asemenea, are versiuni în limba spaniolă (în revista "Vida Nueva"), în limba franceză ("La Vie") și în limba engleză (pe internet).
În februarie, revista a publicat un raport despre călugărițele violate, forțate să avorteze sau să-și crească copiii singure, expulzate din comunitatea lor, copii care nu au fost niciodată recunoscuți de către tații lor, preoți. În cele din urmă, Papa Francisc a recunoscut pentru prima dată astfel de abuzuri comise de preoți.
Revista femeilor a avut sprijinul fostului director al L'Osservatore Romano, Giovanni Maria Vian, profesor universitar, care a fost înlocuit, în decembrie, cu scriitorul Andrea Monda, ca parte a celei mai mari restructurări a tuturor comunicațiilor din Vatican.
Într-o declarație, Monda "a luat act de închiderea publicației și i-a mulțumit d-nei Scaraffia pentru munca valoroasă a acesteia". El susține, totuși, că nu a intervenit niciodată în activitatea revistei, ci s-a limitat doar să "sugereze" teme și persoane care puteau fi eventual implicate.
Vezi și: Un jurnalist american, desemnat de Papa Francisc director al serviciului de presă al Vaticanului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu