Scandal legat de certificatul verde. Declarații Tătaru, Moșteanu, Simion. ”Pleacă cei de la PSD”

A fost un nou scandal, luni, legat de certificatul verde.

Deputaţii au avut mai multe schimburi de replici, luni, în şedinţa de plen, pe tema proiectului de lege privind introducerea obligativităţii prezentării certificatului verde la locul de muncă. Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, liberalul Nelu Tătaru, a cerut plenului să aprobe ca această comisie să lucreze luni, în paralel cu plenul, pentru a dezbate proiectul privind certificatul verde. Propunerea a fost aprobată, dar nu înainte de discuţii aprinse între deputaţi.

Liderul grupului USR, Ionuţ Moşteanu, a afirmat că, în urma discuţiilor din Comitetul liderilor, s-a agreat să fie de acord cu lucrul în paralel cu plenul al Comisiei de sănătate, pentru că e important ca acest proiect să fie adoptat. Însă liderul grupului AUR, George Simion, a spus că el nu este de acord cu acest lucru. „Nu sunt de acord cu ce vreţi dumneavoastră să faceţi. Domnilor deputaţi, vă sună foarte mulţi oameni din circumscripţiile voastre, vă sună alegătorii voştri. Domnul Cupşa, vă sună şi de la Bihor. Vă sună cetăţenii români, nu vă sună membri AUR, vă sună cetăţenii dumneavoastră de la Bihor care v-au votat, domnul Cupşa. (...) Respectăm sala, dar respectaţi şi voi pe cei care v-au votat şi respectaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor care spune că trebuie anunţaţi cu 24 de ore înainte membrii comisiei, înainte să faceţi respectiva comisie. De ce neapărat trebuie să se ţină şedinţa de Comisie de sănătate în acelaşi timp cu şedinţa de plen?”, a spus George Simion..

Liderul grupului PSD, Alfred Simonis, a subliniat că decizia cu privire la certificatul verde trebuie luată de specialişti. „E adevărat că ne sună foarte mulţi oameni şi primim foarte multe mesaje, sunt mulţi cei care ne spun că nu e nevoie de această lege, dar sunt mulţi şi cei care spun că e nevoie de această lege. Noi aici ne-am împărţit între cei care susţinem şi cei care nu susţinem, fără ca niciunul dintre cei care au luat cuvântul astăzi, până acum, să fie specialişti în domeniul acesta. De aceea, solicitarea domnului Tătaru de a discuta această iniţiativă în Comisia de sănătate, acolo unde sunt specialişti, este îndreptăţită şi trebuie acceptată după ce va fi supusă la vot. Ce vor spune specialişti în acea comisie este ceea ce ar trebui să ne asumăm cu toţii”, a precizat social-democratul.

George Simion a făcut și un live pe contul său de Facebook. La un moment dat, a spus: „Pleacă cei de la PSD din Comisia de Sănătate și cam atât pentru astăzi. (...) Voiau să treacă această lege pe repede-înainte.”

VIDEO

Tătaru, răspuns cu privire la angajaţii care nu pot face vaccinul anti-COVID

Întrebat ce se va întâmpla cu angajaţii care nu pot face vaccinul anti-COVID, Nelu Tătaru a arătat că sunt mai multe amendamente, inclusiv de la PSD, care prevăd între altele ca 60 de zile testele să fie plătite de la stat sau posibilitatea eliberării unui certificat verde la 10 zile după prima doză.

'Sunt deschis la orice discuţii de amendamente cu celelalte grupuri parlamentare. În acest moment noi luăm de la zero această iniţiativă legislativă, adică de la forma iniţială. (...) Noi vom veni cu amendamentele care vor fi discutate de fiecare dintre grupurile parlamentare. (...) Noi suntem deschişi, în acest moment, la Camera Deputaţilor, să discutăm toate amendamentele, ca acest proiect să treacă', a adăugat deputatul PNL.

4.255 de noi cazuri de Covid și 241 de decese raportate în ultimele 24 de ore

Până luni, în România au fost înregistrate 1.711.137 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 9.222 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.507.776 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 63 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 513 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până luni, 50.996 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 241 de decese (109 bărbați și 132 femei), din care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel