Scandal Nicolicea: IMPARDONABIL! USR-iştii nu pierd nicio ocazie să îşi dea arama pe faţă

Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea

A fost scandal în cadrul ședinței de miercuri a Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor unde preșdintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, deputatul Eugen Nicolicea (Grup PSD), a fost nevoit să îi taie microfonul deputatului USR Tudor Benga.

"Tudor Benga de la USR încalcă declaraţia propriului partid împotriva violenței în politică. Curată demagogie, domnilor demagogi! După ce, în urmă cu puţin timp, USR a depus la Senat o declaraţie prin care spuneau cât este de nedemn pentru statutul de parlamentar să se apeleze la intimidări precum atacuri la persoană şi condamnau în mod public folosirea violenței de limbaj, USR-iştii nu pierd nicio ocazie să îşi dea arama pe faţă şi să facă exact contrar celor pe care cu atâta emfază le declară.

În cadrul şedinţei de miercuri, 4 octombrie, a Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, am fost nevoit să îi tai microfonul deputatului USR Tudor Benga. Este impardonabil ca Tudor Benga de la USR, deputat ales în Parlamentul României, chiar dacă face parte dintr-un partid care nu s-a remarcat decât prin demagogie, să adreseze invective unei persoane care nu era prezentă la dezbateri, iar dezbaterile nu aveau legătură cu persoana jignită.

[citeste si]

De parcă scandalul pe care l-a făcut la Comisia juridică nu ar fi fost suficient, s-a autoplagiat şi a reluat discursul cu ocazia dezbaterilor din plen. Să promovezi un apel împotriva violenței în politică şi să agresezi ori de câte ori ai ocazia, este cel puţin penibil. O formă fără fond şi atât. A repeta acelaşi discurs la nesfârşit, fără a conta subiectul aflat în dezbatere doar pentru a ofensa nu înseamnă doar că nu cunoaşte Regulamentul Camerei din care face parte, ci că nu îşi îndeplineşte atribuţiile pentru care a fost ales, ceea ce este foarte grav. Zilele trecute am adoptat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, Codul de Conduită al Parlamentarilor. Constat că acesta este extrem de important, chiar dacă nu ţine loc de cei şapte ani de acasă pentru demagogii de serviciu.

În calitate de preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor nu voi permite astfel de derapaje, cer respectarea Regulamentului şi respect faţă de Parlament, instituţia din care fac parte de peste 25 de ani", a transmis președintele Eugen Nicolicea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel