Scandal pe înmormântarea doctoriței din Brăila ucisă în propriul cabinet

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Este scandal pe înmormântarea doctoriței din Brăila ucisă în propriul cabinet.

Este scandal în familia doctoriței din Brăila care a fost ucisă în propriul cabinet. Potrivit Antena 3 CNN, soțul medicului stomatolog și părinții acesteia se ceartă pe locul înmormântării. Astfel, potrivit sursei citate, bărbatul nu ar fi acord ca trupul doctoriței să fie dus în Republica Moldova, acolo unde s-a născut și unde părinții vor să o înmormânteze, făcând deja toate pregătirile în acest sens. El s-ar opune ca trupul femeii să fie repatriat.

Se întâmplă după ce trupul neînsuflețit al medicului a fost ridicat ieri de la IML cu o mașină de transport care a venit de la Brăila. Tot ieri, familia femeii a venit la audieri.

VEZI ȘI: Doctoriței din Brăila, găsită moartă în cabinetul stomatologic, i-ar fi fost frică pentru viața ei. Fusese în poligon și voia să-și cumpere o armă

Criminalul, de negăsit

Ancheta în acest caz este în curs de desfășurare și deși au trecut patru zile de la odioasa crimă, autorul este de negăsit. Se pare că anchetatorii nu au deocamdată suspecți, dar știu că persoana care a omorât-o pe doctoriță știa că în cabinet și în intersecția din apropierea blocului unde era acesta nu erau camere de supraveghere, așa că s-ar fi folosit de această informație în momentul crimei.

Totodată, surse din anchetă au declarat pentru Antena 3 CNN că este exclus ca ea să fi avut relații extraconjugale, iar acesta să fi fost motiv al crimei. Oamenii legii speră însă să primească mai multe indicii despre crimă după ce vor primi rezultatul probelor biologice ridicate de anchetatori în timpul cercetării la fața locului.

Precizăm că o echipă formată din lucrători ai poliţiei judiciare şi criminalişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au desfăşurat cercetări la faţa locului pentru identificarea autorului/autorilor crimei. Între timp, au apărut rezultatele de la Medicină Legală.

VEZI ȘI: Medicul stomatolog din Brăila, ucis cu brutalitate: ancheta relevă detalii șocante

Potrivit necropsiei, moartea medicului stomatolog a survenit ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, existând mai multe plăgi la nivelul gâtului ce ar fi putut fi provocate prin lovire cu un cuţit. Astfel, potrivit acestor rezultate, femeia ar fi avut o moarte violentă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel