Analistul politic Bogdan Chirieac l-a întrebat pe deputatul PNL Virgil Guran cum le explică pensionarilor că nu pot fi majorate pensiile, dar există în continuare pensii speciale.
Silvia Petre, reprezentant al pensionarilor din România s-a arătat indignată la România TV. Aceasta a precizat că pensionarii nu acceptă schimbarea Legii pensiilor și a cerut autorităților să le fie dat ”ceea ce scrie în lege”. În urma acestor declarații, analistul politic Bogdan Chirieac i-a dat replica deputatului PNL, Virgil Guran, cu privire la majorarea pensiilor.
Bogdan Chirieac: Domnule Guran, doamna respectivă are două teme. Majorarea cu 40% a pensiilor și pensiile speciale. Colegul dvs. de la PSD a pierdut alegerile tot pe pensiile speciale. Atunci luați foc în gură că o să desființați pensiile speciale. Nu ați făcut asta, nici nu aveți cum să o faceți, dar problema este că trebuie să le majorați pensiile oamenilor cu 40%. De unde bani? Problema dumneavoastră. Dar nu se poate să îi explicați doamnei, care are 1000 de lei pensie, că aveți pe unul cu 71500 lei pensie pe lună, că el e special.
Virgil Guran: De acord. De acord cu dvs. și știți foarte bine că legea a fost promovată de noi, cu impozitarea, dar, din păcate, a picat la Curtea Constituțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu